Una dintre meseriile cele mai ”râvnite” de către românii din Italia este cea de şofer. Aparent, o muncă uşoară, bine plătită şi comodă. Cei care o practică, ştiu însă că te expune multor pericole, îţi limitează timpul cu familia, iar problemele legate de contractul de muncă sau plata corectă nu dispar.
Remo Donise Lupuleasa, un sucevean de 40 de ani, locuieşte în localitatea Stimigliano, provincia Rieti. Este căsătorit şi are doi copii. A venit în Italia, la Roma, în 1999.
Ca majoritatea românilor, a început să lucreze în constructii sau ca gradinar. Nu s-a mulţumit doar cu atât şi în 2001 s-a întors pentru o scurtă perioadă în România, unde a obţinut carnetul de conducere profesionist.
”Nu am mai suportat să merg mereu la depozite şi dă muncesc ocazional. Schimbam patronul aproape lunar, nu eram plătit cum trebuie şi nu aveam nicio protecţie socială. Am decis să mă întorc în România şi să dau examen pentru obţinerea permisului de şofer profesionist”.
A revenit în Italia după doua luni, cu permisul internaţional care îi permitea să se angajeze ca şofer pe camion. ”Bucuria a fost mare. Nu ştiam însă nimic din greutăţile pe care aveam să le întâmpin”, a mai adăugat Lupuleasa.
A reuşit să se angajeze ca şofer la o firmă de transport, deşi nu avea permis de muncă. ”La început mi s-a spus că vom fi doi şoferi pe camion. După numai cinci zile însă, am fost trimis, de unul singur, pe un camion de 27 de tone. Fără permis de , carnet de conducere italian şi fără experienţă a început cariera mea de şofer în Italia”, precizează Remo Donise.
Acestor probleme li s-a adăugat salariul sub aşteptări. ”Se auzea, la începutul anului 2002, că va fi o şi trebuia să profit pentru a-mi regulariza munca în Italia. Patronul însă, a fost cel care a profitat cel mai mult. Ştiind că nu am unde să plec şi că vreau permisul de muncă, mă plătea la jumătate decât pe cei care aveau actele în regulă. Primeam 500-600 de euro pe lună, în loc de 1200-1400, cât primeau colegii mei. Tocmai de aceea am plecat de la el, când m-am vazut cu actele în mână”, a mai declarat Remo Donise Lupuleasa.
Perioada care a urmat a fost dintre cele mai bune. S-a angajat cu contract pe timp nedeterminat, ca şofer de camion, la o firmă care recolta deşeurile rezultate de la abatoare, restaurante sau magazine alimentare.
”Am fost foarte mulţumit la acea firmă. Aveam un contract de muncă fix, program şi salariu bun. Din păcate, am renunţat, pentru că locuiam foarte departe. Regret faptul că nu am reuşit să-mi găsesc o locuinţă mai apropiată. Dacă aş fi schimbat-o, soţia mea ar fi fost dezavantajată”, a mai precizat Remo Donise.
Ulterior, şi-a găsit de lucru ca şofer la o firmă de curieri, dar contractul era part time, reînnoit din lună în lună. ”Acest contract cu care lucrez nu-mi permite să fiu plătit pentru zilele de sărbătoare sau concediile medicale. Ce pot face însă?”, a concluzionat Lupeasa.
"Vreau să-mi recâştig familia"
Brăileanul Silviu Mihalcea are 47 de ani şi locuieşte în provincia Macerata. Este căsătorit, dar separat de soţie, împreunp cu care are are un baiat de 18 ani.
Înainte de venirea în Italia mai lucrase ca şofer, la o firmă de construcţii şi pe autobuz, la o firmă de transport călători din Brăila. A venit în Italia în 2002, fără să anticipeze făptul că această decizie îi va aduce multe neplăceri.
”Am venit în Italia având deja aranjat locul de muncă. Am venit împreună cu familia, pentru că eram sigur pe un salariu bun şi pe faptul că voi lucra legal”, declară Mihalcea.
A intrat imediat, aşa cum îi promisese un prieten, ca şofer la o firmă de transporturi internaţionale, cu un salariu foarte bun şi cu contract de muncă pe timp nedeterminat. Programul însă l-a îndepartat de soţie şi copil. ”În primul an de lucru nu am avut parte de reproşuri din partea familiei, chiar dacă ne vedeam doar două zile pe săptămână. La un moment dat, mi-am văzut soţia şi băiatul devenind tot mai indiferenţi. Acum un an, s-au întors amândoi în România. Mi-au reproşat că devenisem un musafir în casă şi că se plictisiseră de acest mod de a trai”, povesteşte Silviu Mihalcea.
”Nu am putut să nu le dau dreptate, chiar dacă financiar, nu aveau ce să-mi reproşeze”, a completat acesta. Pe lângă problemele create în familie, Silviu a ţinut să precizeze că meseria de şofer de transporturi internaţionale ”îţi dă toată viaţa peste cap”. ”Te speli prin benzinării, dormi în funcţie de ruta pe care o ai şi de orarul pe care trebuie să-l respecţi, mănânci la diferite ore şi pe unde apuci. Două lucruri mă mai conving să continui: salariul bun şi faptul că vizitezi aproape toată Europa”, a mai adăugat Mihalcea.
Ca planuri de viitor, acesta a mărturisit că doreşte să-şi cumpere camionul lui şi, împreună cu un prieten din România, să facă transporturi pe cont propriu. ”Pe primul loc însă, vreau să-mi recâştig familia!”, a declarat Silviu Mihalcea.
"Saptamânal, mă confrunt cu problemele create de poliţie" Un alt sucevean, Adrian Loren Romega (33 de ani), locuieşte în localitatea Cesano, din provincia Roma. Este căsătorit şi are o fetiţă. A venit în Italia, la Roma, în decembrie 1999, cu gândul de a-şi găsi un loc de muncă ca şofer. În România a lucrat în distributie, ca şofer pe camion la firme precum Coca-Cola sau Danone.
”Nu îmi permitea un câştig foarte bun şi eram pe drumuri de dimineaţa până seara. Auzisem că în străinatate, şoferii sunt plătiţi foarte bine şi m-am hotărât să încerc şi eu”, povesteşte Adrian Romega. După aproape un an de căutari, în 2001, a reuşit să-şi găsească de lucru, ca ajutor de şofer la o firmă de transport de lânga Roma.
”Era foarte greu să găseşti un loc de muncă bun, fără să ai permisul de . Permisul de conducere internaţional era insuficient. Am găsit până la urmă, dar eram plătit la negru şi nu beneficiam de nicio protecţie socială şi alte drepturi salariale”. După obţinerea permisului de muncă şi a rezidenţei, a reuşit să se angajeze ca şofer de camion, la o firmă care asigura aprovizionarea unui lanţ de super-marketuri.
"Nu e un contract fix, dar măcar îmi permite să iau salariul la timp, să fiu plătit exact după cursele pe care le fac şi să beneficiez de o care mi-a dat posibilitatea să-mi fac rezidenţă şi să-mi cumpăr o maşina în rate”, a mai completat acesta. A scăpat de grijile legate de legalitatea muncii şi a salariului, dar problemele nu s-au oprit aici.
”Săptămânal, ma confrunt cu problemele create de poliţie sau carabinieri. Mă opresc şi îmi verfică actele cu mai multa atenţie atunci când constată că sunt român”, mai povesteşte Romega.
În 2006 s-a confruntat chiar cu o situaţie mai delicată. ”Cei de la firmă mi-au montat un disc pentru controlarea vitezei, dar care era diferit decât cel pentru camionul meu. La un control al carabinierilor s-a constatat, eronat, ca depăşisem viteza legală cu 10 km. Degeaba am căutat să le demonstrez că nu e vina mea. Mi-au luat 10 puncte de pe permisul de conducere, mi l-au suspendat pentru o lună, la care s-a adăugat o amendă de 740 de euro. Practic, o lună am lucrat degeaba şi o lună nu am putut lucra. A fost un dezastru”, a mai declarat Adrian Romega.
Realitatea din Italia Corespondent, Andi Rădiu