Odiseea înscrierii la grădiniţă

Nervi şi timp pierdut. Acestea sunt rezultatele încercării unui ploieştean să-şi înscrie copilul la una dintre grădiniţele din cartierul unde locuieşte.

Aventura înscrierii copilului la grădiniţă a ploieşteanului Tiberiu Rădulescu a început încă din luna august a anului trecut. Atunci a bătut, pentru prima dată, la porţile celor două unităţi de învăţământ preşcolar din cartierul Nord, unde locuieşte.

„Am fost cu o cerere la conducerea Grădiniţei nr. 53 pentru a-mi înscrie copilul, care avea atunci în aproape patru ani. Mi s-a transmis de la secretariat că am venit mult prea târziu, înscrierile fiind efectuate încă din luna ianuarie. Am fost apoi la cealaltă grădiniţă de cartier, cea cu nr 49. Aici  am avut parte de acelaşi răspuns, cu menţiunea că niciun copil provenit de la creşa unde fusese fiul meu nu este primit din cauza unui conflict dintre conducerile celor două unităţi”, povesteşte Tiberiu Rădulescu. Acesta a fost nevoit să apeleze la mama sa pentru a-i creşte fiul. „Pentru dezvoltarea unui copil este foarte importantă colectivitatea şi educaţia primară pe care o primeşte. Am rugat-o pe mama să aibă grijă de el până în ianuarie, când am revenit cu solicitările mele”, spune ploieşteanul.

A doua tentativă de a-şi da copilul la grădiniţă a fost tot inutilă

„Ca să fiu sigur că prind loc, pe 5 ianuarie eram în biroul directoarei de la Grădiniţa 53. Aceasta mi-a spus că face un experiment ca în Franţa şi nu primeşte decât copiii care au fost în grupele mici. Am fugit la cealaltă grădiniţă, nr. 49, iar aici am aflat că din cauza cererilor foarte mari înscrierile s-au făcut cu o lună mai devreme, adică în decembrie 2008. Practic am rămas şi în acest an fără loc la grădiniţă, iar fiul meu va ajunge direct în clasa întâi. Am trimis mai multe email-uri de protest la inspectoratul şcolar şi Ministerul Educaţiei, dar nu am primit niciun răspuns”, spune părintele purtat pe drumuri.

Prea puţine locuri

De partea cealaltă, directorul Grădiniţei 49, Niculina Grigore, susţine că de vină sunt locurile insuficiente.

„Avem grupe suprapopulate. Anul trecut făceam înscrierile în ianuarie. În septembrie ne-am trezit cu un număr mare de părinţi care voiau să-şi înscrie copiii la grădiniţă şi ne-am văzut puşi în situaţia de a modifica perioada de înscrieri, astfel că am mutat înscrierea din ianuarie în decembrie. De asta nu a mai avut loc copilul domnului Tiberiu Rădulescu. În funcţie de locurile care vor rămâne libere, fiindcă sunt părinţi care se mută cu copiii la ţară sau pleacă în străinătate, vom putea să îi înscriem micuţul la noi”.

Inspectorul general adjunct Gheorghe Borovină, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, susţine că mai sunt grădiniţe cu locuri neocupate. „Domnul Rădulescu să vină la inspectorat, analizăm cererea şi o rezolvăm. Mai sunt locuri în alte grădiniţe” a declarat Borovină.  

O grădiniţă în zece ani

În Ploieşti au fost retrocedate în ultima perioadă patru clădiri care adăposteau grădiniţe, majoritatea fiind situate în zona centrală a oraşului. În schimb, Primăria Ploieşti a construit doar o singură grădiniţă în ultimii zece ani, restul copiilor fiind redistribuiţi către unităţile de cartier, care au devenit supra aglomerate. Din cauza crizei financiare, grădiniţele de stat au devenit preferate de părinţi din cauza tarifelor de până la trei ori mai mici decât cele practicate de grădiniţele particulare.