''Lipscanii'', care au dat numele lor, în veacul al XVIII-lea, uliţei principale de comerţ a târgului Bucureștilor, aveau o odaie a lor pe locul stăpânit de Biserica Domnească.
Astfel, un act de la voievodul Constantin Cehan Racoviţă, din 25 aprilie 1754, precizând chiria pe care trebuie să o plătească toţi cei care au case şi prăvălii pe acest loc, menţionează printre chiriaşi şi ''Odaia lipscanilor''. Aceşti negustori aveau - poate- aici, sediul breslei lor, eventual şi un depozit.
În 1811 existau 78 de lipscani - cei mai de seamă negustori bucureşteni, se menţionează în cartea ''Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Tării Româneşti'', scrisă de istoricul Dan Berindei.
Hrisovul ''cumpaniaei''
Breasla sau ''cumpania'' lipscanilor a căpătat un hrisov, specificând statutul ei, de la Alexandru Suţu (1818-1821), hrisov pe care li-l confirmă, la 8 septembrie 1824, Grigore Ghica.
În acest din urmă hrisov se menţiona că din ''cumpanie'' fac parte ''acei neguţători cari neguţătoresc marfă dă Lipscă şi din alte părţi ale Evropi şi să află cu locuinţa aici în politiia Bucureştilor''.
La 1855, în timpul ocupaţiei austriece, căpitanul Stefan Dietrich spunea: ''Cea mai frumoasă şi veselă stradă din Bucureşti este strada Lipscani, unde se află cele mai bogate şi luxoase magazine care, prin mărimea şi strălucirea lor, se pot măsura cu magazinele vieneze''.
Uliţa cea mare de lângă Curtea Domnească din București, care avea sa fie denumită Lipscani de la mijlocul anilor 1800, este menţionată în arhive de la sfârşitul secolului al XVI-lea.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric