Prezentatarea Observatorului Special de la Antena 1 este o fire discretă, iar relația ei cu chitaristul de la Direcția 5, Marian Ionescu (55 ani), a fost subiect evitat până la un moment. Și-a păstrat și numele la căsătorie și a rămas o femeie cu ambiții mari în carieră. Dar a venit acel moment menționat anterior care l-a adus pe micuțul Andrei în viața lor și atunci lucrurile s-au schimbat. Au devenit un întreg sudat și indistructibil, iar după cum vorbește Octavia Geamănu (33 ani) despre Marian, se pare că se îndrăgostește din ce în ce mai tare de el, observându-l în rolul de tătic.
Evz: La mulți ani, Octavia! A fost ziua ta pe 3 decembrie. Ai făcut și petrecerea de moț în această zi. Spune-mi cum a fost și ce a ales Andrei de pe tavă.
- Octavia Geamănu: Mulțumesc tare pentru gând. N-a fost chiar petrecere, deși amândoi am primit și cadouri, și tort. Mi-am dorit să fac ceva special de ziua mea, așa că i-am tăiat moțul lui Andrei. Îmi doream mult să aleagă de pe tavă ceva ce-ar avea legătură cu muzică, deși destinul îi e dat și prea puțin influențat de dorințele mele. Dar tot am fost fericită că a pus întâi mână pe chitară șiapoi, din tot ce era pe tavă, a ales pana de chitară și mirul.
- Ce trăsături de personalitate ai remarcat până acum la el?
- Irascibil când îi e somn și foame, ca mine. Sociabil, zâmbăreț, deloc mămos, mulțumesc lui Dumnezeu! Îi place în mulțime și e foarte atras de pian.
- Cum e viața de părinte, cum s-a schimbat lumea de când ați devenit o familie completă?
- Încep să mă tem de această întrebare. Răspunsul clasic e: frumos, dar greu. Răspunsul meu: obositor! Sunt fericită că am apucat să dorm vreo 30 de ani câte 10, 11 ore pe noapte pentru că înțeleg că s-a cam dus perioada asta. E singură mea problemă. Altfel, sunt norocoasă: Marian e foarte înțelegător și implicat, avem o doamnă minunată care ne ajută, mai e și mama lui Marian care e ca un înger, sora mea...
- Care sunt gesturile de tătic devotat pe care le-a făcut Marian de-a lungul vremii?
- Marian e magnific. E rolul vieții lui. L-am văzut ani la rând în relația cu Carmin. Știe să fie tată. E așa cum citești în cărți despre părintele perfect.
- I-a compus o melodie?
- „Balerina” e scrisă pentru el, când eram în primele luni de sarcină. Andrei a simțit asta într-un fel ce depășește rațiunea. A adormit luni la rând ascultând această melodie.
- Și dacă tot e luna bucuriei în familia voastră, ce planuri aveți penru Crăciun și Revelion?
- Luna bucuriei... Da, așa ar trebui să fie pentru fiecare. Cred în această sărbătoare, în ziua nașterii Domnului. Cu bucurie îți spun că de Sărbători eu voi prezenta Observatorul. De Crăciun sunt dimineața, de Revelion, la ora 19. Pentru mine vacanță va fi în ianuarie. De altfel și Marian are perioada asta destul de încăr cată.
- Cum îmbini viața de mămică și serviciul?
- La fix. Dumnezeu aranjează lucrurile într-un fel care ne surprinde, uneori. De asta mereu, când ne rugăm, ar trebui să cerem ceea ce El crede că e bine pentru noi, nu ceea ce credem noi că ni se potrivește. Observatorul din weekend e jobul perfect în momentul acesta.
- I-ai explicat micuțului că vine Moșul? Îi plac anumite jucării?
- Zilele trecute, în timp ce împodobeam bradul, îi spuneam despre Moș Crăciun. Dar, desigur, nu prea știe pe ce planetă a picat, care-i treaba cu sărbătorile, darurile etc. Nici măcar n-a avut vreo tresărire în momentul în care am pornit instalația din brad. Ceea ce mă bucură teribil. Nu e ușor de impresionat, la fel ca mine și că tatăl lui.