Localnicii din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, stau din nou cu frica în sân, după ce Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că va evacua populaţia din zona de risc în caz de necesitate. Peste două săptămăni este programata prăbuşirea controlată a unei saline din zona locuită a oraşului, iar 18 din cele 54 de familii propuse pentru strămutare, vor fi evacuate preventiv.
Autorităţile locale au stabilit ca evacuaţii să fie cazaţi în fosta tabără şcolară de la Ocniţa, o clădire veche şi insalubră, dezafectată de doi ani, care nu are curent, apă şi nici canalizare, iar camerele au între 10 şi 26 de metri pătraţi.
„A fost întocmit planul de evacuare pentru 18 familii cu 47 de persoane. Fiecare familie a fost înştiinţată înscris. În momentul în care va fi emis ordinul de evacure de către primar, cei care se opun vor fi scoşi cu forţa pentru că vieţile le sunt puse în pericol”, avertizează colonelul Adrian Mesescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
„Acum coşmarul se repetă”
Cele 18 familii vizate au primit deja, din partea primăriei şi a comitetului local pentru situaţii de urgenţă, adrese scrise prin care sunt informate că evacuarea se face preventiv şi că nu trebuie să se opună.
Prima care ar trebui să plece este Ana Ciriperum, o femeie de 80 de ani, bolnavă de Parkinson. Bătrâna a a mai trecut o dată prin calvarul evacuării forţate, în 2001, când casa în care locuia a fost inundată de saramură. „Am văzuit moartea cu ochii, nu credeam că am să scap cu viaţă şi acum coşmarul se repetă. De când au venit pompierii şi mi-au spus că trebuie să plec nu mai dorm şi plâng întruna. Nu mai am puterea să trec prin ceea ce am trecut acum opt ani”, spune femeia plângând.
Ion şi Maria Chiripuş au primit şi ei înştiinţarea că trebuie să plece în caz de nevoie. Vestea i-a năucit pe cei doi bătâîni care de doi ani aşteaptă să se mute în casa nouă pormisă de autorităţi.
„Se aşteaptă de ani de zile un nou dezastru la Ocne însă de soarta oamenilor nu s-a interesat nimeni. De doi ani ne mint că ne fac casele şi acum ne bagă ca pe nişte javre în chichineţe de 10 metri pătraţi, pline de şobolnai. Să vină să stea acolo cu noi şi domnii aştia cu cravată şi burtă plătiţi de stat să ne facă nouă case”, spune revoltată Maria Chiripuş.
Case doar cu fundaţii
Dezastrul la Ocnele Mari a început în noaptea de 12 septembrie 2001, când tavanul unei saline din Câmpul I de sonde s-a prăbuşit, formând la suprafaţă un crater de peste 16 hectare. Calvarul localnicilor nevoiţi să fugă ori de câte ori suna alarma de evacuare a durat cinci ani, până când toată cantitatea de saramură, peste 4 milioane de metri cubi, a ieşit din subteran.
În 2006, când au crezut că lucrurile s-au liniştit, localnicii s-au trezit că un alt câmp de sonde, numărul II, a început să dea semne de prăbuşire. Pentru evitarea unui nou dezastru, autorităţile au început pregătirile pentru prăbuşirea controlată. Au construit un baraj de apărare pe âîrul Sărat şi au negociat cu Combinatul Chimic de la Râmnicu Vâlcea şi cu Uzinele Sodice Govora să preia saramura pentru evitarea poluării masive a apelor râului Olt.
Deşi erau o prioritate, casele pentru strămutaţi au fost lăsate de autorităţi pe ultimul loc. În primăvara acestui an, constructorul abia s-a apucat de turnat fundaţiile, iar acum a oprit lucrările din lipsa fondurilor. „Din cauza crizei, guvernul nu mai are bani. S-a oprit finanţarea până în septembrie – octombrie”, a anunţat prefectul de Vâlcea, Remus Grigorescu.
„Au avut timp să ne termine casele şi să ne scoată de aici în siguranţă, cu bunuri cu tot Dar s-au certat pe ciolan pentru că le pasă doar de bunăstarea lor nu şi de suferinţa noastră. Au făcut-o intenţionat pentru că ştiu că dezastrul la Ocnelel Mari înseamnă îmbogăţire doar pentru unii şi profită cât pot, ruşine să le fie”, spune Ion Hodorg, în timp ce îşi strânge lucurile în saci.
Lucrările pot dura şi câteva luni
În Câmpul I, exploatarea a început în 1950, prin 10 sonde împrăştiate pe o suprafaţă de patru hectare. Golurile subterane din jurul sondelor s-au unit între ele şi-au format o cavernă, în care se găsesc peste un million de metri cubi de saramură. Scufundarea controlată presupune ca din subteran, cu ajutorul unor pompe, să fie scoasă saramura şi dirijată prin conducte pe platforma chimică a oraşului Râmnicu Vâlcea.
„Pe măsură ce se scoate saramură, tavanul cavernei se va prăbuşi încet sau foarte rapid. Acela este momentul critic în care există riscul ca lucrurile să scape de sub control şi saramura să deverseze pe versant. Ea poate fi reţinută în barajul construit pe pârâul Sărat însă asta presupune inudarea celor 18 gospodării, deoarece sunt poziţionate chiar în chiuveta lacului ce se va forma”, spune geologul Florian Zamfirescu, professor la Facultatea de Geografie din Bucureşti.
Specialiştii au ales să înceapă scufundările în luna iulie deoarece cantităţile de precipitaţi sunt foarte scăzute şi se poate lucra în siguranţă. „Dacă plouă masiv, lucrurile ar putea scăpa de sub control din cauză că stratul de steril de la suprafaţa cavernei, care are cam 100 de metri grosime, s-ar umecta şi ar grăbi prăbuşirea”, a mai spus profesorul Zamfirescu.
Sufundarea controlată poate dura de la trei săptămâni până la câteva luni.