Premierul Victor Ponta a fost susprins în timp ce consulta cu atenţie un raport al DGIPI despre jaful de la combinat
Un fotoreporter EVZ a surprins joi, la întâlnirea premierului Victor Ponta cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, un document secret cu privire la Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Primul ministru studia o mapă care, aşa cum reiese din sigla imprimată pe ea, conţinea un raport al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI). Textul mărit arată clar preocuparea serviciului secret al Ministerului de Interne pentru privatizarea combinatului Oltchim şi pentru activitatea păguboasă a fostului director general, Constantin Roibu.
În deschiderea raportului "secret de serviciu", se vorbeşte şi de "relaţiile comerciale perfectate cu terţi agenţi economici", semn că sunt referiri şi la firmelecăpuşă din jurul Oltchim.
Neregulile făcute de fosta conducere a combinatului sunt de notorietate, atât presa locală cât şi cea centrală relatând în numeroase rânduri despre firmele desprinse din Oltchim şi care acum îl căpuşează. Majoritatea acestora sunt conduse de apropiaţi ai lui Roibu, angajaţi de-a lungul timpului în cadrul societăţii.
Jurnalistul Tiberiu Pîrnău, de la Ziarul de Valcea, a explicat de curând pentru EVZ cum a fost devalizată compania de-a lungul anilor, dar şi cum s-a încercat reducerea sa la tăcere. "Problema este că marii rechini, gen Roibu de la Oltchim, au fost şi încă mai sunt protejaţi de autorităţile locale şi guvernamentale", spune acesta. Se pare că nu pentru mult timp, însă.
Ponta pare să fie la fel de interesat şi de viitorul Oltchim, nu numai de trecut. La aflarea veştii că Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni, premierul Victor Ponta l-a şi avertizat pe Diaconescu că "se va frige tare" dacă nu e serios în privinţa ofertei.
Serviciile secrete s-au infiltrat şi ele pe fir, chiar dacă pentru soarta Oltchim ar putea fi cam târziu.
Ce bani are Dan Diaconescu
Este încă o enigmă de unde va face rost de cele 45 de milioane de euro până luni sau marţi Dan Diaconescu, care anul trecut avea o avere de doar 26 milioane de euro, potrivit Top 300 Capital. Cea mai mare parte a averii erau cele şase proprietăţi imobiliare, în valoare de circa 17 milioane de euro. Cea mai reprezentativă deţinere e Oglinda Television SA, proprietara postul OTV, dar şi a Rolls Royce-ului cu care merge de obicei Diaconescu. Alte participaţii sunt la Oglinda Press, Ocram Televiziune, El Salt & RCP 2000 şi Dan Diaconescu L.V. Distribution.
1 aprilie a venit mai devreme. DD este noul patron al Oltchim
După 11 ani de discuţii despre privatizare, Oltchim şi-a găsit vineri cumpărătorul. Unul neaşteptat, în persoana lui Dan Diaconescu, fondatorul OTV şi preşedinte al PPDD, care se lansase în cursă cu puţin timp în urmă, mai mult ca demers politic decât ca unul economic.
Deocamdată nu se poate numi proprietar al fabricii, pentru că mai are de plătit şi banii, partea cea mai grea. După ce a fost declarat câştigător şi a aflat că luni la ora 10 ar trebui să semneze contractul şi să dea şi banii, 45 de milioane de euro, Diaconescu a replicat că nu ştia de asta şi că ar trebui negociat mai întâi contractul, deşi acesta e standard.
Plata celor 45 de milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni ale Oltchim nu este decât primul pas pe care trebuie să îl facă Dan Diaconescu. Calculele făcute de directorul general demisionar al companiei, Constantin Roibu, arătau nişte cifre halucinante pentru a reporni combinatul la o capacitate de producţie rezonabilă. Acestea luau în calcul şi preluarea integrală a Arpechim, pentru funcţionarea căreia ar fi trebuit plătite în total cam 125 de milioane de euro. Lor li se adăugau 90 de milioane investiţii la Oltchim.
Alte voci din industrie susţin că repornirea rafinăriei ar necesita chiar mai multe sute de milioane de euro. În urmă cu câţiva ani, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu propusese un plan de integrare a Oltchim şi Arpechim, în care erau incluse garanţii de stat de nu mai puţin de 400 de milioane de euro.
În privinţa preţului Arpechim, însuşi Diaconescu susţine că ar fi purtat negocieri "pe diverse canale" cu cei de la OMV Petrom şi ar fi ajuns la o sumă de 250 de milioane de euro, din care ar fi dispus să ofere doar vreo 80.
La acestea se adaugă datoriile de 700 de milioane de euro, mare parte din ele restante. Şeful OTV a încercat deja să scape de o parte din ele, spunând că nu e de acord decât cu 500 de milioane, restul de 200 fiind ilegale.
Dacă punem cifrele cap la cap, cei 10 milioane de români pe care spune Dan Diaconescu că se bazează au de plătit mai mult de un miliard de euro, ceea ce ar însemna 100 de euro de persoană, nu 4-5.
Am avut negocieri pe diverse canale pentru cumpărarea rafinăriei Arpechim DAN
DIACONESCU, patron OTV
Licitaţia de privatizare s-a desfăşurat într-un mod haotic
La un asemenea câştigător, prestaţia organizatorilor a fost şi ea pe măsură. Procesul a fost unul haotic, fără criterii clare de adjudecare şi cu mai multe nereguli. Prima a fost amânarea termenului de depunere a ofertelor, iniţial de pe 14 pe 17 septembrie, apoi de pe 17 pe 20. A doua, nu a fost cerută nicio garanţie privind plata banilor. A treia, acceptarea ofertei lui Dan Diaconescu deşi fusese depusă cu 10 minute după termenul oficial. A patra, descalificarea celor de la PCC doar pentru că preţul li s-a părut prea mic membrilor comisiei de privatizare. Pe lângă ciudăţeniile organizatorice, au mai fost şi ciudăţenii ale participanţilor. Câştigătorul licitaţiei a oferit de şase ori mai mult decât cei de pe locul doi şi dublu faţă de preţul de la bursă al Oltchim, semn că fie e naiv, fie nu se gândea că va fi luat în serios. Dacă nu va plăti banii la semnarea contractului, săptămâna viitoare, Diaconescu va pierde garanţia de participare, de circa 200.000 de euro.
- Remus Vulpescu i-a făcut jocul lui Dan Diaconescu, în ciuda avertismentului FMI
- De unde aşteaptă banii Diaconescu? De la "vreo 10 milioane de români" şi de la "prieteni din ţară şi străinătate"
- Cristian Boureanu despre Oltchim: "Îl felicit pe Dan Diaconescu că şi-a realizat visul"
- Fenechiu despre Oltchim: "O glumă de prost gust. Săracă ţară!"
- Şova despre privatizarea Oltchim: Sper să nu fie o simplă mişcare electorală
- Videanu: metoda de privatizare a Oltchim, "cea mai mare mostră de incompetenţă"
- Ponta despre Diaconescu: Dacă nu vine cu banii în 10 zile, e infracţiune
- Un banc prost devine realitate. Diaconescu, proprietarul Oltchim. Luni la ora 10 trebuie să arate şi banii | VIDEO