O echipă de cercetători a descoperit că persoanele care obişnuiesc să consume alcool şi să fumeze zilnic au o vârstă a creierului uşor mai înaintată în comparaţie cu cele care nu fumează şi nu beau alcool, sau fac acest lucru doar ocazional.

O echipă condusă de Arthur W. Toga, de la Facultatea de Medicină Keck a Universităţii California de Sud, a analizat date din proiectul UK Biobank, o bază de date online cu informaţii despre 500.000 de persoane şi istoricul medical al acestora.

Cu ajutorul tehnologiilor de învăţare automată şi a unui tip de scanare a creierului cunoscut sub numele de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (IRM) structurală a fost calculată vârsta relativă a creierelor unui număr de 17.308 persoane, cu vârste cuprinse între 45 şi 81 de ani.

Autorii cercetării au descoperit că cei care fumau sau consumau alcool în majoritatea zilelor sau în fiecare zi aveau creiere cu aspect îmbătrânit în comparaţie cu persoanele care fumau sau consumau alcool mai rar sau deloc.

Fiecare an în plus de fumat zilnic, definit prin fumatul unui pachet de ţigări pe zi pe parcursul unui an întreg, a fost asociat cu o vârstă relativă a creierului mai mare cu 0,03 ani, au indicat cercetătorii. Totodată, fiecare gram suplimentar de alcool consumat pe zi pe parcursul unui an întreg a fost asociat cu o vârstă relativă a creierului mai mare cu 0,02 ani.

„Am constatat că un consum zilnic sau aproape zilnic de tutun şi alcool erau asociate semnificativ cu o creştere a VRC”, au notat autorii în jurnalul Scientific Reports cu referire la vârsta relativă a creierului. „Rezultatele noastre sugerează că atât factorii de mediu cât şi cei genetici sunt asociaţi cu îmbătrânirea structurală a creierului”, au adăugat ei.

Comentând pe marginea acestui studiu, Derek Hill, profesor de imagistică medicală la University College London, care nu a fost implicat în studiu, a declarat că cercetarea nu răspunde în totalitate la întrebarea dacă fumatul în mod obişnuit şi consumul de alcool dăunează creierului. „Însă, sugerează că fumatul şi consumul de alcool ar putea să nu facă bine creierului deoarece o vârstă relativă a creierului mai mare este asociată cu un creier care funcţionează mai puţin bine. Poate că rezultatul mai interesant este faptul că persoanele care beau de trei sau patru ori pe săptămână au o vârstă a creierului care nu poate fi deosebită de cea a celor care se abţin, în timp ce persoanele care beau zilnic au o vârstă relativă a creierului mai mare. Aşadar, acest lucru ar putea oferi o dovadă în plus că un consum moderat de alcool este perfect sănătos, dar un consum zilnic implică riscuri pentru sănătate”, a spus Hill, citat de Press Association.