Cu mai puţin de o săptămână în urmă, SUA se poziţionau împotriva unei intervenţii militare în Libia. Reticenţa era împărtăşită de preşedintele Barack Obama, secretarul de stat Hillary Clinton şi cel al apărării, Robert Gates. Luni, pe măsură ce forţele lui Gaddafi au început să zdrobească revolta şi să preia controlul tot mai multor oraşe, Clinton şi-a schimbat poziţia şi a reuşit, împreună cu alţi consilieri prezidenţiali, să îl convingă pe Obama că o intervenţie este necesară, scrie New York Times.
Schimbarea poziţiei administraţiei de la Washington a fost cauzată de evenimentele din teren, din Libia, unde forţele pro-Gaddafi arătau că sunt capabile să învingă revolta şi să menţină la putere regimul.
Începând de luni, ideea intervenţiei a fost susţinută de Clinton, Samantha Power, înalt consilier în cadrul Consiliului Naţional de Securitate şi Susan Rice, ambasadoarea SUA la ONU. Power este o fostă jurnalistă şi apărătoare a drepturilor omului, notează New York Times. Susan Rice era consiliera pe probleme africane a preşedintelui Bill Clinton, în 1994, în momentele în care SUA au evitat o intervenţie în Rwanda pentru a opri genocidul din această ţară. Preşedintele Clinton a spus că incapacitatea SUA de a opri genocidul din 1994 rămâne marele său regret.
În cealaltă tabără, care s-a arătat în continuare reticentă în privinţa unei intervenţii, s-au aflat secretarul apărării, Robert Gates, consilierul pe probleme de securitate naţională, Thomas Donilon şi cel pe probleme de terorism, John Brennan. Aceştia au subliniat că Libia nu este vitală pentru interesele de securitate americane, iar Brennan a observat că rebelii rămân în continuare necunoscuţi oficialilor SUA şi ar putea avea chiar legături cu al-Qaida. Susţinerea arabă
Clinton şi Susan Rice au fost două personaje foarte importante în stabilirea poziţiei SUA şi a comunităţii internaţionale de altfel. Brian Katulis, expert în cadrul Centrului pentru Progres American, un think-tank din SUA, a explicat că Rice a obţinut votul din Consiliul de Securitate (10 pentru, zero împotrivă şi 5 abţineri), în vreme ce Clinton a obţinut acordul statelor arabe.
Secretarul de stat l-a anunţat încă de marţi pe Obama că ţările arabe erau de acord să participe la o acţiune militară. Participarea arabilor era vitală - administraţia de la Washington nu dorea ca lumea arabă să perceapă o eventuală intervenţie a Occidentului ca pe un nou atac al SUA împotriva unei ţări musulmane. În aceeaşi zi, Susan Rice l-a informat pe Obama că ar putea obţine la ONU susţinere pentru o rezoluţie care ar acoperi o gamă mai largă de măsuri - simpla zonă de excludere aeriană nu mai era suficientă.
Obama i-a dat undă verde ambasadoarei la ONU pentru rezoluţie şi le-a cerut consilierilor militari să facă planurile pentru intervenţie.
New York Times mai relatează că momentele votului de joi din Consiliul de Securitate au fost dramatice. Ambasadorul Africii de Sud, care se arătase reticent în privinţa intervenţiei, lipsea din sală în momentul votului final, iar Rice s-a grăbit să plece în căutarea lui. Obama se afla deja la telefon cu preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma pentru a-l convinge să susţină rezoluţia.
În cele din urmă, Africa de Sud a venit la vot şi s-a pronunţat pentru intervenţie. La fel şi Nigeria, care îşi arătase iniţial reticenţa. S-au abţinut în schimb Rusia, India, China, Brazilia şi Germania.
Vineri, preşedintele Obama a făcut public cele mai dure declaraţii la adresa regimului Gaddafi, i-a adresat un ultimatum acestuia, fără a uita să precizeze că intervenţia militară presupune un efort internaţional.