Obama, ceremonie de învestitură de 75 de milioane de dolari

Organizarea ceremoniei de învestitură a preşedintelui american ales, Barack Obama, la 20 ianuarie, în capitală, va costa 75 de milioane de dolari, au anunţat autorităţile din Washington, care au cerut Congresului un ajutor financiar.

"Organizarea unui eveniment de o asemenea amploare constituie o onoare. Totuşi, problemele de securitate cu care ne confruntăm pentru pregătirea acestui eveniment inedit şi istoric prezintă o provocare nemaiîntâlnită în regiune", scrie primarul Washingtonului, Adrian Fenty, într-o scrisoare adresată unei delegaţii a Congresului american.

Pentru acest eveniment "cu încărcătură istorică", oraşul Washington va trebui să aloce 47 de milioane de dolari, dintre care 28 de milioane destinate forţelor de poliţie şi cinci milioane transporturilor.

Statele Maryland şi Virginia vor trebui să contribuie cu 12, respectiv 16 milioane de dolari, pentru transporturi şi dispozitive de securitate.

Circa două milioane de persoane sunt aşteptate să asiste la depunerea jurământului şi la defilarea din 20 ianuarie, alături de "sute sau mii de reprezentanţi ai delegaţiilor guvernamentale şi demnitari străini".

Sursa:Mediafax