Gheorghe Precupescu, unul dintre martirii care au fost prigoniţi de comunişti şi întemniţaţi din cauza credinţei lor, explică de ce s-a înrolat în această mişcare ortodoxă.
Despre Oastea Domnului s-a vorbit şi s-a scris mult. Unii o văd ca pe o mişcare de renaştere spirituală în cadrul Ortodoxiei româneşti, alţii o cataloghează drept grupare sectară, ilicită sau chiar de-a dreptul parabisericească, periculoasă pentru sănătatea Ortodoxiei româneşti.
Gheorghe Precupescu, unul dintre cei care a a avut de suferit pentru că s-a declarat membru al "Oştii Domnului", explică, pentru EVZ, ce a însemnat, de fapt, această mişcare.
Primii creştini se numeau "miles christi", "ostaşi ai lui Hristos"
În 1920 a fost înscăunat ca Mitropolit al Ardealului tânărul profesor de teologie de la Facultatea din Sibiu, Dr. Nicolae Bălan.
Noul ierarh îşi căuta colaboratori la fel de entuziaşti şi dăruiţi pentru începerea unei ofensive spirituale în Biserica Neamului, spre a o face capabilă să răspundă pozitiv nevoilor prezentului.
Unul din cei chemaţi la această luptă era şi Părintele Iosif Trifa. Astfel, în august 1921, după zece ani de păstorire în Vidra de Sus, în Ţara Moţilor, preotul Iosif Trifa e numit cu data de 1 septembrie duhovnic al Facultăţii de Teologie din Sibiu, apoi, din 1 ianuarie 1922, odată cu înfiinţarea foii Lumina Satelor, redactor al acesteia, rămânând în fruntea ei până în anul 1934.
Totuşi, preotul Iosif Trifa simţea că nu e suficientă doar o iniţiativă cultural-religioasă, în spiritul Şcolii Ardelene. Plugul Bisericii trebuia să tragă o brazdă mai adâncă. Noaptea Revelionului anului 1923 îl găseşte frământânduse şi cerând ajutor Mântuitorului pentru a începe o lucrare misionară, care să declare război Iadului.
Astfel, în numărul 1 al Luminii Satelor lansează acea Chemare către toţi cititorii care voiau să se înroleze în lucrarea duhovnicească a Oastei Domnului.
Această chemare este actul de naştere al Oastei Domnului. Într-o primă etapă, pe termen "scurt", scopul imediat al Mişcării era combaterea alcoolismului, a tabagismului şi sudalmei, precum şi a altor abateri de la morala creştină şi de la normele de convieţuire creştină şi socială.
Părintele Iosif Trifa dorea o ortodoxie militantă, bazată pe trăirea învăţăturilor Evangheliei şi a Sfintelor Taine, singura cale prin care putem avea o Biserică vie şi luptătoare, capabilă să dea o replică promptă tuturor provocărilor prezentului.
În Moţiunea din 12 septembrie 1937, Sfinţia Sa face o clară precizare a poziţiei Oastei Domnului faţă de Biserică, arătând rosturile noţionale şi spirituale ale acesteia: "Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut şi trăieşte sub aripa Ei. Nu este ceva mai mult decât ortodoxia, ci este o familie restrânsă, o comuniune, o frăţietate evanghelică, cu gândul precis de a trăi mai intens învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii. Oastea Domnului vrea să trăiască cu toată fiinţa regulile existente ale Bisericii."
Preoţii şi "secta"
Mulţi clerici au avut, uneori, o părere destul de dură, de vehemenţă, cu privire la Oastea Domnului.
Gheorghe Precupescu spune că această atitudine a fost provocată de faptul că preoţii considerau mişcarea ca fiind un pas spre o sectă: "În ortodoxia românească n-au existat până acum astfel de mişcări religioase, de aceea noutatea Oastei Domnului i-a şocat pe unii clerici ortodocşi. Ei vedeau în Oaste o punte de trecere spre secte. Pilda părinţilor mei şi a multor săteni au avut o reală influenţă asupra formării mele duhovniceşti. La vârsta de 12 ani, deşi eram doar un copil, am luat hotărârea de a mă înrola în această mişcare. Anii de şcoală, copilăria şi tinereţea mea şi tot ceea ce sunt acum, la bătrâneţe, au înflorit la umbra Crucii lui Hristos".
"Oastea Domnului vrea să trăiască cu toată fiinţa regulile existente ale Bisericii. Nu este ceva mai mult decât ortodoxia, ci o familie restrânsă, o comuniune."
IOSIF TRIFA, preot
"La vârsta de 12 ani am luat hotărârea de a mă înrola în această mişcare. Tot ceea ce sunt acum a înfl orit la umbra Crucii lui Hristos."
GHEORGHE PRECUPESCU, veteran în Oastea Domnului