Oana Radu a ajuns la spital: A fost o intervenție grea. Cum se simte vedeta

Sursă Instagram

Oana Radu, una dintre cele mai în vogă soliste, a declarat că a ajuns pe mâna medicilor și că a trecut printr-o intervenție grea. Artista a dezvăluit și care este singurul ei regret.

Recent, Oana Radu a povestit că a ajuns pe masa de operație, dar că totul a decurs foarte bine. Artista și-a făcut abdominoplastie, pentru a șterge urmele lăsate de faptul că a slăbit 100 de kilograme. Chiar dacă a fost o intervenție complicată, vedeta a declarat că nu regretă nimic și că se bucură că nu s-a confruntat cu alte probleme.

„Vă mulțumesc pentru mesaje, încurajări și urări. Intervenția pe care am făcut-o a fost de ordin estetic, însă pentru a-mi corecta urmele pe care slăbitul a peste 100 de kilograme (știți că am slăbit de două ori câte 50 de kilograme) le-a lăsat asupra mea. Intervenția pe care am făcut-o este în zona abdomenului, dar nu este doar abdominoplastie, ci este una mult mai complexă. A fost o intervenție grea, dar mă simt minunat și evident că am început o nouă viață.(…) Uitându-mă în urmă, nu știu de ce nu am făcut -o până acum, nu știu efectiv de ce mi-a fost teamă”, a declarat Oana Radu.

Sursa foto: Dreamstime.com

Cum a slăbit Oana Radu

De-a lungul timpului, Oana Radu a încercat să slăbească prin mai multe diete, dar nu au dat rezultate pe termen lung. Acum, vedeta și-a schimbat regimul alimentar și a slăbit în total peste 100 de kilograme. Ea a oferit și o serie de sfaturi pentru femeile care au probleme cu greutatea.

„Ştiţi deja că eu am slăbit foarte multe kilograme şi din păcate mulţi dintre voi nu cred că nu m-am operat. Când am început să ţin dieta Ducan nu aveam multe cunoştinţe despre slăbit, încercasem mai multe reţete care eşuaseră. Prima regulă şi cea mai importantă dintre toate este că trebuie să ne schimbăm alimentaţia.

Vă sfătuiesc să mergeţi în magazine mai mari… pentru că veţi găsi dulciuri pentru diabetici sau chiar şi pentru oameni normali, dar fără zahăr… care te ajută şi îţi mai păcălesc ambiţia pentru că ai nevoie la un moment dat de un restart. Regula numărul doi, la fel de importantă că prima: eu mănânc până în ora cinci… la ora cinci după-amiaza este ultima mea masă.

Este o regulă foarte importantă şi am aplicat-o şi în perioada de menţinere, mâncând până în ora cinci m-a ajutat foarte mult să-mi menţin greutatea. Regula numărul trei: Nu există cheat day… ziua în care poţi mânca orice se afla doar în etapa în care tu ai ajuns la o greutate. Regula numărul patru: sportul are o foarte mare importanţă. Dacă sunteţi la fel de grăsuţi cum am fost şi eu, pielea vostra se va lăsa şi veţi ajunge în situaţia mea să trebuiască să vă operaşi braţele. Regula numărul cinci… nu se asociază niciodată carbohidraţii cu proteinele”, a spus Oana Radu, potrivit Cancan.