Oana Lis a ajuns de urgență la spital, iar Viorel Lis este foarte îngrijorat pentru starea ei de sănătate. Blondina a primit un diagnostic crunt de la medici. În urma unui incident, vedeta nu se mai poate deplasa și trebuie să rămână imobilizată la pat.
Viorel, soțul vedetei, este extrem de îngrijorat. Blonda a ajuns pe mâna medicilor recent și acum merge în cârje. Oana Lis a mărturisit că și-a întins ligamentele în timpul unor exerciții fizice, dar că nu și-a dat seama. Doctorii au avertizat-o că dacă nu urmează tratamentul strict, poate ajunge la operație.
„Nu sunt bine. Am avut o zi foarte grea, am plâns câteva ore. Am făcut niște exerciții, nu știam că mi-am întins ligamentul. Când m-am dat jos din pat am crezut că leșin de durere. Am fasceită plantară, am fost la spital. Trebuie să stau 7 zile în casă. Da, acum suntem doi oameni care avem nevoie de ajutor. L-am terorizat pe Viorel, ne-am certat de două ori azi. Eu am nevoie de ajutor și Viorel nu e obișnut. Ne-am certat din cauza asta.
Și eu acum sunt nervoasă, sincer, e foarte greu să te simți rău, să ai o durere așa tare. Când suntem bine, nu ne dăm seama cât de importantă e sănătatea. Mă simt ca un leu în cușcă acum că trebuie să stau în casă. Nu e ceva grav, dar dacă nu o să stau liniștită, pot să ajung și la operație. Trebuie să stau cuminte, asta e. Am și kilogramele pe care le am, nu sunt vreo balerină. E foarte greu să mă deplasez, îți dai seama cât înjur prin casă. Șapte zile o să stau în casă. Sincer, leșin de durere. Iau și niște pastile”, a declarat Oana Lis la Antena Stars.