Premiera „Romeo şi Julieta“ a început, marţi seară, cu o mare coadă la intrarea în Teatrul Nottara, formată din zeci de tineri care au venit să-i vadă pe „îndrăgostiţii noii generaţii“ şi public de vârsta a treia, cu nostalgia teatrului clasic.
Coada n-a meritat nici pentru unii, nici pentru alţii. Pentru că „Romeo şi Julieta“, oricât de neconvenţional s-a vrut, intră la categoria „Aşa nu!“.
Spectacolul de debut în teatru al regizorului de film Ioan Cărmăzan n-a convins audienţa. Jocul actorilor n-a emoţionat. Coregrafia Ioanei Marchidan n-a trecut dincolo de scenă. Momentele-cheie au stârnit hohote de râs. Aplauzele finale au fost serbede, false şi puţine.
„Romeo şi Julieta“ a fost o ştrengărie. După trei luni de lucru, tragedia lui Shakespeare, în viziunea lui Cărmăzan, s-a transformat într-o comedie. Una proastă, de 110 minute, fără pauză. „Un fel de Vacanţa Mare“, cum a punctat, din public, o doamnă. Un fel de teatru studenţesc.
Că e un spectacol suprarealist, a înţeles toată lumea. Dar că nu are nicio idee regizorală, niciun fir de care să se agaţe personajele, a fost greu de acceptat. Că sunt actori tineri, au primit toţi care i-au creditat cumpărând bilet. Dar s-au aşteptat să-i vadă „prestând“ cel puţin la fel de bine ca în spectacolele din Lăptărie.
Prima dată a intrat în scenă jocul de scaune. Scaune maro, cu spătar, care au apărut în scenă prea des. Apoi a venit umorul à la Garcea. Şi versurile aruncate ca nuca-n perete. Şi scara albastră, înaltă de patru metri. Şi Romeo. Aterizat din altă piesă, tânărul cu ochi albaştri stârnea chicoteli înainte să-şi zică cu vorbe grele replica. Uşor incoerent în replici şi cu privire mai degrabă de bleg decât de îndrăgostit, debutantul Andrei Pandele nu s-a potrivit cu rolul. Iar Julieta, Antoaneta Cojocaru, n-a tulburat publicul nici măcar la scena „otrăvirii“. Prea matură pentru îndrăgostita-copilă, cu toată maimuţăreala şi trasul de rochiţa creată de Romaniţa Iovan. Neconvingătoare. Ca toată piesa, de altfel.
Mi-ar plăcea să cred că premiera de la Nottara a fost o păcăleală regizorală de 1 aprilie. În naivitatea mea, aştept premiera pe bune.