A fost văzută în patru sate. După cum notează agenţia rusă de ştiri RIA Novosti, „problema” nu reprezintă o glumă şi există şi martori.
Locuitorii satelor de lângă Moscova se tem să iasă noaptea pe stradă din cauza zvonurilor referitoare la apariţia în comuna Beloomut a animalului misterios, care omoară păsările şi animalele de casă. Animalul este numit „Chupacabra” şi există martori, care au reuşit să vadă „această creatură oribilă, care seamănă cu o corcitură de câine şi cangur. Ea acţionează întotdeauna la fel: bea sângele animalelor de casă fără a lăsa urme”!
Descoperită şi fotografiată
După cum scrie ziarul Komsomolskaia pravda, începând din anul 2011, chupacabra a fost observată în patru sate din nordul, estul şi sud-estul Moscovei. Victimele lui au fost câteva zeci de găini, iepuri şi oi. Această creatură a fost semnalată de-a lungul timpului în aproape întreaga lume. Spre exemplu, în 2012, o creatură monstruoasă, descoperită şi fotografiată săptămâna trecută de un tânăr pe o plajă din San Diego, Statele Unite ale Americii, a făcut rapid înconjurul lumii pe Internet, mulţi dintre cei care au văzut imaginile fiind convinşi că e vorba de "Chupacabra".
<iframe src="//www.youtube.com/embed/SxWFQjTdAPo" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe> TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- DESTIN TRAGIC. Aura Ion a crescut într-o FAMILIE MODESTĂ. ”Mergea la 4 dimineaţa la unitate. Îşi iubea fraţii şi părinţii. Le cumpăra lucruri din soldă”
- ACCIDENT LA INDIGO. Locul unde au murit Adrian Iovan şi Aura Ion este BLESTEMAT! A mai căzut un avion acolo
- DECLARAŢII ŞOCANTE ale celor doi medici salvatori de la SMURD Cluj care au ajuns PRIMII în zona ACCIDENTULUI AVITIC
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- FOTOGRAFIA ÎNGROZITOARE a SUFERINŢEI infinite provocate de un STAT INCOMPETENT. Pot cei RESPONSABILI să privească aceste IMAGINI?
- AFGANISTANUL în anii în care femeile purtau FUSTE SCURTE | GALERIE FOTO
- Cea mai rea închisoare din lume. "Deținuții sunt ținuți în CUŞTI, ca niște animale"| GALERIE FOTO