Google are de gând să-ți ofere soluții bune de criptare, având în vedere cât de multe date împărtășești în mediul online. O bună parte a vieților noastre gravitează în jurul mediului online de ceva vreme, iar companiile știu asta; tocmai de aceea, din ce în ce mai multe firme investesc în metode de securitate, precum criptarea datelor, pentru a oferi siguranță clienților.
Cu toate acestea, echipa Google ce se ocupă de securitate și confidențialitate a descoperit o serie de probleme legate de criptare. Mai exact, crearea unei metode generice, dar sigure de schimb a cheilor de criptare publice încă se dovedește a fi o sarcină dificilă, scrie playtech.ro.
Google a lansat inițiativa Key Transparency, prin care dorește să creeze o metodă de stabilire a unor conexiuni securizate, chiar dacă serverele nu oferă nivelul de siguranță necesar.
Conform lui Ryan Hurst și Gary Belvin, majoritatea utilizatorilor de internet au probleme în ceea ce privește folosirea unor metode de criptare cum ar fi PGP, sau chiar aplicații de chat cu opțiunea de criptare a mesajelor, deoarece trebuie făcute verificări manuale cu privire la securitate.
Cu alte cuvinte, Key Transparency va fi o bază de date care va verifica nu doar dacă mesajele tale sunt securizate așa cum ar trebui, dar care le va ușura și dezvoltatorilor treaba atunci când vine vorba de implementare a unor metode de securitate simple.
Proiectul a fost deja lansat în variantă open source, iar Google speră că va putea lansa și noi versiuni, în funcție de feedback-ul pe care îl primește de la comunitate, informează unimedia.