"O vecina a murit cu zile"

Cititorii EVZ relateaza episoade dintre cele mai sumbre legate de Decretul nr. 770.

Serialul „Decreteii - generatia cu stea in frunte” provoaca in fiecare zi cateva zeci de reactii din partea cititorilor EVZ. Fie ca au trait vremurile in care Decretul care interzicea avorturile era in vigoare, fie ca abia acum descopera acea realitate, ei simt nevoia sa-si exprime punctul de vedere.

„Matusa mea, medic ginecolog, facea intreruperi de sarcina de trei tipuri: 1) la femeile celor cu functii inalte era dusa cu masina la un cabinet special, cu toate dotarile; 2) la cele de nivel mediu, avortul avea loc in cadrul spitalelor, cu aprobare, cum ca persoana isi risca viata daca ar duce sarcina la final! 3) la celelalte femei, avortul era provocat la domiciliul ginecoloagei, pacienta pleca acasa si in maximum 15 ore se declansa un „avort spontan” imposibil de acuzat si fara a dauna sanatatii; pacienta se interna in spital, unde era chiuretata fara probleme de ancheta”, povesteste Radiulian pe forumul EVZ.

Un alt cititor isi aminteste ca „o vecina de 37 ani - mama a doi copii - a murit cu zile pentru ca ustensilele erau sigilate si doctorul trebuia sa aiba semnatura unui securist ca sa le poata utiliza. Femeia a facut septicemie (pentru ca a fost la o „baba”), dar, daca nu s-ar fi intarziat cu semnatura si cu interogatoriile, ar fi fost salvata. Copiii ramasi in grija soacrei n-au ajuns prea bine astazi. Cine si-ar mai fi dorit inca un copil cu un sot alcoolic?!”.

O cititoare care se recomanda Livia intreaba: „Va mai amintiti de copiii din leaganele de copii aratati lumii intregi dupa 1989 de mass-media? Imaginile din leaganele de copii erau halucinante, dureroase si terorizante pentru fiecare roman in parte care mai avea un strop de omenie. (...) Stiu ca nu mai sunt multe de spus despre decreteii din leaganele de copii, dar ei au fost si inca vor mai fi atat timp cat „femeia noua” ceausisto-comunista nu stie ce-i aceea demnitate si moralitate”.

„Erau 14-15 grade iarna in camera mea” „Probabil ca sunt decretel. Nici acum nu stiu daca am fost conceput inainte sau dupa decret. In orice caz, m-am nascut in ‘67 si am fost pionier. Apoi am mers la bunica in curte, unde mancam dude din dud. Apoi prin ‘78 am vazut prima data cand nu mai era unt la Alimentara si mama m-a certat ca de ce nu am cumparat unt. Apoi, in anii ‘80, am inceput sa constat ca e din ce in ce mai frig in apartamentul nostru format din doua camere. Erau 14-15 grade iarna in camera mea. Si nu dadeau caldura. Apoi am inceput sa invatam pe intuneric sau la lumanari. Apoi a trebuit sa mergem pe stadioane sa-l aplaudam pe cel mai iubit fiu al poporului: tovarasul Nicolae Ceausescu”, isi povesteste copilaria Ovi, un alt cititor cu amintiri vii din Epoca de Aur.

DOCTORI DUPA GRATII „A turnat-o o colega si a primit 6 ani de puscarie” Printre reactiile postate pe www.evz.ro exista si marturii despre unul dintre cele mai sumbre efecte ale decretului: condamnarile la inchisoare. Sub pseudonimul „puiucu lu’ taticu”, un cititor povesteste despre o femeie ajunsa in Penitenciarul de la Mislea: „Facuse chiuretaj unei sotii de mare activist PCR din sectorul 6, prin 1971. A turnat-o o colega care ravnea la functia ei de sefa de sectie si... a reusit. Dansa a primit 6 ani de puscarie. Ma uitam la ea, cum traia alaturi de prostituate, hoate si chiar cateva criminale... Seara ii era cel mai greu, ca mereu se bateau in celulele mari de cate 25 de femei. Era casatorita si avea trei copii mari. Plangea mereu si nu-si venea sa creada in ce hal a ajuns, dupa ce a invatat atata carte”.

Cititi si:

Decreteii, generatia cu stea in frunte Cine sunt decreteii?  Intrecerea socialista a natalitatii Donarea de lapte matern, rasplatita cu 62 de lei/litru Donarea de lapte matern, rasplatita cu 62 de lei/litru Mandria de a fi decretel Decretul "decreteilor" Case contra copii In pat cu Decretul Cu avortonul in punga, la serviciu Tarii, cat mai multi copii! "Mi-am jurat sa nu fac avort"  Decretul a nascut-o, decretul a mutilat-o Vedetele cu pile fentau decretul Spuneti-va povestea