O turistă de 16 ani a fost găsită MOARTĂ într-o prăpastie din Munţii Făgăraş

Descoperire macabră într-o prăpastie din Munţii Făgăraş. O turistă poloneză, în vârstă de 16 ani, a fost găsită moartă, în noapte de joi spre miercuri. Cadavrul a fost transportat de salvamontişti la laboratorul de medicină legală din cadrul Spitalului Municipal Curtea de Argeş.

Potrivit IPJ Argeş, victima făcea parte dintr-un grup mai mare de turişti străini, informează Agerpres. Din primele cercetări, aceasta a căzut în prăpastie în cursul zilei de miercuri. "Era cu un grup de 21 de turişti străini, pe un traseu marcat din Făgăraş. Din primele informaţii reiese că tânăra a alunecat şi a căzut într-o prăpastie de aproximativ 50 de metri, în zona Şaua Podragu", a declarat agentul principal Mădălina Sima, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

Cei care o însoţeau pe adolescentă nu au putut să intervină pentru a o scoate din prăpastie, însă au reuşit să ajungă într-o zonă în care aveau semnal pe telefoanele mobile şi au apelat Serviciul Salvamont. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul, în paralel fiind demarate procedurile pentru repatrierea corpului tinerei din Polonia.