Autoritatea de reglementare a pieţei de energie din Marea Britanie a anunţat ieri că introduce, temporar, un plafon maxim de preţ la energie, care va permite unui număr de aproximativ patru milioane de gospodării ce utilizează contoare de tip prepay să facă economii de 80 de lire pe an la plata facturilor la gaze şi electricitate, informează Agerpres, care citează BBC.
Ofgem a precizat că acest plafon, care va fi implementat în luna aprilie, vine după o investigaţie a autorităţii pentru concurenţă din Marea Britanie, care a descoperit că cele şase mari companii furnizoare de energie din Marea Britanie au majorat facturile cu până la 1,4 miliarde de lire sterline pe an.
Ancheta a descoperit că nivelul concurenţei pentru clienţii care au contoare de tip prepay este mai mică decât în rândul celor care îşi plătesc luna factura la energie, ceea ce înseamnă că clienţii aveau la dispoziţie mai puţine tarife de unde să aleagă, iar tarifele existente erau mai mari.
Cu toate acestea, Ofgem a subliniat că nivelul plafonului va varia pentru gaze naturale şi electricitate, în funcţie de tipul de contor şi regiune.
"Vrem ca toţi consumatorii să se bucure de beneficiile unei pieţe energetice mai competitive, indiferent de circumstanţele lor. Consumatorilor care utilizează sistemul prepay pentru energia lor li se refuză cele mai bune oferte de pe piaţă, care sunt la dispoziţia celor care utilizează alte metode de plată", a declarat preşedintele Ofgem, Dermot Nolan.
Potrivit celor mai recente date, la finele lui 2015, în Marea Britanie, erau patru milioane de conturi prepay la energie electrică şi 3,5 milioane de conturi prepay la gaze naturale, reprezentând 17%, respectiv 15% din toate conturile din Marea Britanie.
Cifrele publicate în luna august a anului trecut arată că, în medie, consumatorii care utilizează contoare de tip prepay plătesc cu 220 lire sterline pe an mai mult decât cei care profită de cele mai ieftine oferte la energie, astfel că o reducere de 80 de lire sterline a fost salutată de grupurile de protecţie a consumatorilor.