Dacă există sectoare care au prosperat în acest balamuc mondial, cum ar fi cel al „delivery home”, zona artistică este aproape în faliment
Artiştii independenţi din Austria sunt eligibili pentru a beneficia de plăţi lunare în valoare de 1.000 de euro, alocate pentru a-i proteja şi a le asigura mijloacele de subzistenţă pe durata actualei crize generate de pandemia de COVID-19, a anunţat, joi, Guvernul de la Viena, răspunzând astfel presiunilor exercitate de reprezentanţii sectorului cultural austriac, informează agenția DPA.
Guvernul Austriei a creat un fond de 90 de milioane de euro, destinat ajutorării unui număr de 15.000 de artişti independenţi în a doua jumătate a acestui an.
„Suntem conştienţi de faptul că întreruperea vieţii culturale va dura mai mult decât o lună sau două”, a declarat Werner Kogler, ministrul Culturii şi vicecancelar al Austriei, într-o conferinţă de presă organizată la Viena.
Anunţul a fost făcut la o zi după ce ministrul austriac de Finanţe, Gernot Blumel, a spus că a alocat suma de 25 de milioane de euro pentru a acoperi pierderile suferite de producţiile cinematografice, stopate în ultimele luni din cauza pandemiei de COVID-19.
Guvernul austriac plănuieşte, de asemenea, să ajute financiar şi instituţii culturale mai mari.
Coaliţia austriacă aflată la guvernare, formată din conservatori şi ecologişti, a conceput în ultimele zile mai multe proiecte pentru a stimula industria culturală din această ţară după perioada de izolare, în urma protestelor mai multor artişti care afirmă că au fost „uitaţi” de autorităţi, în timp ce alte sectoare ale economiei au primit deja permisiunea de a-şi relua activităţile.
Ulrike Lunacek, secretar de stat pentru afaceri culturale, a demisionat în urma acestor critici şi a fost înlocuită săptămâna trecută de Andrea Mayer, fost oficial cu rang înalt în Ministerul Culturii din Austria.
La noi în țară, toate concertele au fost anulate fie că ele se desfășurau în spații închise sau în aer liber. La fel și evenimentele private de gen: nunți, botezuri, cumetri și alte paranghelii. O lovitură extrem de serioasă în bugetul artiștilor. Asta ca să nu mai vorbim de piesele de teatru. Și nici nu se întrevede vreo veste bună în acest sens.