O săptămână de artă la Timişoara

Desen, fotografie, scurt-metraje, timp de o săptămână, toate pentru tineri, şi toate cu acces liber. Pe 20 august, la Timişoara a început Festifvalul de Arte Vizuale Many- Fest, dedicate, întăresc organizatorii, tinerilor din toată ţara interesaţi de arte vizuale precum desenul, fotografia şi scurt-metrajul.

“Pe parcursul acestei sâptămâni pline de activităţi şi extra-activităţi, participanţii, cu vârste cuprinse între 14 si 24 de ani, participa la atelierele de lucru, muncă pe teren, fiind coordonaţi şi evaluaţi de către traineri şi un juriu specializat. Totodată, participanţii se vor bucura de extra-activităţi precum turul orasului, petreceri şi iesiri, spectacolul de teatru de improvizaţie al trupei Obligo, cât şi de vizionarea pieselor de teatru ale participanţilor Festivalului Internaţional de Teatru în Limba Engleza pentru Adolescenţi “T4T”, care se desfaşoară simultan cu festivalul “ManyFest””, a declarat Cristina Buţa, reprezentanta organizatorilor. Proiectul ManyFest, Festival al Artelor Vizuale, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene Deschiderea celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru în Limbă Engleză pentru Adolescenţi T4T a avut loc duminică, și timp  de patru zile, la Casa de Cultură a Studenţilor sunt atelierele teatrale şi repetiţii. Fiecare trupă va lucra împreună cu un trainer. Anul acesta participanţii vor învăţa în mod special să improvizeze. Pe scenă Casei de Cultură a Studenţilor vor urcă pe 27 august, trupe din Bacău, Bucureşti, Suceava, Piatră Neamţ, Baia Mare, Braşov, Râmnicu Vâlcea şi Timişoara. Peste week-end, primăria Timişoara continuă programul “Mica Vienă”. Sâmbătă de la ora 20.15 va cânta trupa Cover Band, care îi are în componeţă pe: Bebe Bicha (voce), Horea Crişovan (chitară, voce), Călin Cercel (chitară bas), Cristi Pup (clape, voce), Vali Potra (tobe). Trupa a fost înfiinţată în 2010, dar toţi membrii ei au colaborat în plan muzical şi în alte proiecte timp de zece ani, sub alte denumiri. De la ora 21.15 va urca pe scenă Jazz Blues Connection cu Gyarfas Istvan la chitară, Gyarfas Attila la baterie, Alexandru Bota-vioară şi Johny Bota-bass. De la aceeaşi oră, pe malul Begăi, este programat un concert de jazz care poartă marca “Jazzalicious Prod”.