O româncă povestește cum arată AIR FORCE ONE

O stewardesă din România, angajată la Jestream Aviation, din Arabia Saudită, a avut ocazia de a urca la bordul aeronavei președintelui american Barack Obama.

"Am ajuns la un moment dat la baza americana Andrew's, unde se afla și Air Force One. Colegii noștri americani, după ce au vizitat avionul nostru, care era unul de lux, ne-au invitat să urcăm în Air Force One. Am rămas surprinsă să văd simplitatea cu care este dotat avionul președintelui american. Mă așteptam să descopăr opulența", povestește Gabriela Neacșu, citată de Bună ziua Iași.

Românca spune că nici meniul servit la bordul aeronavei prezidențiale nu este unul ieșit din comun.

"Echipajul ne-a spus că nici meniul în timpul zborurilor nu este unul ieșit din comun, președintele nefiind un tip pretențios la mâncare. Ni s-a spus că băuturile sunt servite în pahare din plastic. Chiar am primit un astfel de pahar ca amintire", a încheiat românca.