Autoarea bestseller-ului "Mănâncă, roagă-te, iubeşte" continuă povestea cu un nou roman scris, spune ea, doar pentru iniţiate.

"Adevărul este că nu ştiu cum se scrie la cerere un bestseller iubit de public. Dacă aş fi ştiut cum să scriu la cerere bestselleruri iubite, vă asigur că le-aş fi scris de la bun început, fiindcă asta mi-ar fi făcut viaţa mai comodă şi mai uşoară cu mult timp în urmă. Dar lucrurile nu funcţionează aşa - sau cel puţin nu pentru scriitori ca mine. Noi nu putem scrie decât cărţile pe care simţim nevoia să le scriem sau cele pe care suntem în stare să le scriem, cărţi cărora trebuie apoi să le dăm drumul în lume, recunoscând că orice urmează să se întâmple cu ele nu mai e treaba noastră", notează scriitoarea Elizabeth Gilbert în prefaţa volumului "Şi am spus da. O poveste de iubire" (Humanitas, 2011, colecţia Memorii/ Jurnale, în traducerea Alexandrei Baciu).

Cum să transformi o depresie într-un bestseller

În 2006, la data apariţiei cărţii "Mănâncă, roagă-te, iubeşte", Gilbert era un nume în lumea literară: publicase deja patru volume (dintre care unul finalist la National Book Award) şi avea destulă experienţă ca ziarist (GQ şi Spin). Însă, o recunoaşte şi ea, atunci era complimentată pentru că scria ca un bărbat şi pentru bărbaţi, având şi o fixaţie pentru aceştia care se extindea în viaţa personală.

A fost nevoie de o depresie neagră şi de un divorţ urât pentru a scăpa de "complicaţiile amoroase şi obsesiile profesionale". Gilbert şi-a spus că merită un an de călătorii şi de libertate. De aici voiajul început în Italia, continuat cu India şi terminat în Bali pe care îl relatează în "Mănâncă, roagă-te, iubeşte", carte care a devenit bestseller instant şi pe care Hollywoodul n-a lăsat-o neecranizată, rolurile principale revenindu-le Juliei Roberts şi lui Javier Bardem.

După cum afirma Gilbert într-un interviu recent, soţul ei arată mult mai bine decât actorul spaniol.

Probleme cu încadrarea într-un gen

"Cartea pe care am simţit nevoia s-o scriu în acest moment al vieţii mele a fost exact această carte - încă un volum de memorii (cu inserţii socio-istorice drept bonus!) despre eforturile mele de a mă împăca în cele din urmă cu complicata instituţie a căsătoriei". Astfel caracterizează Gilbert volumul "Şi am spus da. O poveste de iubire", care reia povestea din "Mănâncă, roagă- te, iubeşte" la patru ani după, concentrându- se asupra relaţiei dintre naratoare şi Felipe, un brazilian cu cetăţenie australiană pe care l-a întâlnit în Indonezia.

Şi scriitoarea nu minte: pasajele în care dă de pământ cu Sfântul Pavel şi cu bine cunoscuta lui Epistolă către Corinteni (vezi "bine este pentru om să nu se atingă de femeie" şi " Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă") pentru că aceasta conţine, "probabil, cea mai ranchiunoasă încuviinţare a căsătoriei din întreaga istorie omenească" sunt probabil printre cele mai savuroase din "Şi am spus da. O poveste de iubire".

În prefaţă, prozatoarea se plânge de faptul că, după apariţia cărţii "Mănâncă, roagă-te, iubeşte", s-a trezit calificată drept denumită autoare de chick lit, dar recunoaşte şi că a scris "Şi am spus da. O poveste de iubire" pentru exact douăzeci şi şapte de cititoare.

<iframe title="YouTube video player" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/g8csr68LjUM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

FRAGMENT DIN ROMAN

Coranul, mariajul de 24 de ore şi uniunea sacră cu un bărbat decedat

"Căsătoria a fost uneori văzută şi ca o uniune în mod deliberat temporară. În Iranul revoluţionar modern, de exemplu, tinerele cupluri îi pot cere mullahului un permis de căsătorie special, denumit sigheh - un permis valabil douăzeci şi patru de ore, care dă voie respectivului cuplu să se căsătorească temporar, pentru o zi. Acest act îngăduie unui bărbat şi unei femei să apară împreună în public în siguranţă şi chiar să facă sex în mod legal - generând, în esenţă, o formă protejată de exprimare romantică pe termen scurt, recunoscută de Coran. În China, definiţia căsătoriei includea cândva şi uniunea sacră dintre o femeie vie şi un bărbat decedat.

ÎN ROMÂNIA. Romanul scris de Elizabeth Gilbert intră în librării pe 14 februarie

O fată de rang înalt putea fi căsătorită cu un bărbat decedat dintro familie bună, pentru ca astfel să se stabilească legături strânse între două clanuri. Din fericire, acest lucru nu implica niciun contact real între vreun schelet şi o femeie (putem spune că era vorba mai mult despre o căsătorie teoretică), dar ideea sună şi astăzi morbid pentru urechile moderne. Trebuie adăugat că unele chinezoaice ajunseseră să considere acest obicei drept un aranjament social ideal.

În secolul al XlX-lea, surprinzător de multe femei din regiunea Shanghai lucrau în negoţul cu mătase, şi unele deveniseră femei de afaceri prospere, încercând să obţină o independenţă economică şi mai mare, ele preferau să solicite încheierea de căsătorii-fantomă în loc să-şi caute soţi în viaţă.

Pentru o tânără femeie de afaceri ambiţioasă nu exista drum mai potrivit către independenţă decât căsătoria cu un cadavru respectabil. Primea astfel statutul social de femeie măritată fără niciuna dintre constrângerile sau neplăcerile pe care le-ar fi avut ca nevastă."