Centrul orașului Focșani a fost, în această dimineață, scena unui accident ca în filme. O polițistă aflată la volanul unui BMW X 5 a dărâmat tot ce i-a ieșit în cale, apoi ar fi fugit
Subinspectorul Monica Gogu, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor a provocat în această dimineaţă un accident teribil în centrul oraşului Focşani, potrivit jurnaliștilor de la ziaruldevrancea.ro. Aflată la volanul unui BMW X 5, polițista a dăramat toată staţia de autobuz de la capelă, inclusiv chioşcul non-stop, în care se afla o femeie. În maşină se mai afla cel puţin un poliţist, inspectorul Cornel Vizitiu, de la Serviciul Economic. Maşina este proprietatea unui alt poliţist, Costel Badiu. Monica Gogu ar fi fugit de la locul faptei însă, după ceva timp, s-a prezentat la sediul poliţiei vrancene. Potrivit sursei citate, șoferita a fost testată cu etilotestul, care a indicat o alcoolemie de 0,56mg/l în aerul expirat. Ancheta va fi preluată de procurorii militari, ţinand cont că cea care a provocat accidentul este ofiţer.