Festivalul de Film de la Berlin a debutat cu aplauze pentru Edith Piaf.
Daca apare cineva cu adevarat important pe covorul rosu al festivalului de la Berlin, „stii dupa urletele fotografilor adunati cu sutele in Piata Marlene Dietrich din capitala germana”, isi deschidea cotidianul „Sueddeutsche Zeitung“ editia de ieri, la o zi dupa debutul Berlinalei. Ziaristii si-au instalat camerele in Fata Palatului Festivalului inca de joi dimineata, asteptand marea gala de deschidere, si vor ramane acolo, probabil, in toate cele zece zile de desfasurare a manifestarii, insotind cu strigate aparitia fiecarei stele. Joi seara s-au auzit uralele prima data: pentru Edith Piaf!
Stele la Berlin
Edith Piaf, careia i-a dat viata talentata actrita franceza Marion Cotillard, a fost primul star care a ridicat in picioare sala Palatului Berlinalei: s-a aplaudat neincetat si cu frenezie, iar cu acest omagiu tarziu adus legendei chansonului, filmul „La Vie en Rose“ in regia lui Olivier Dahan, s-a deschis oficial editia a 57-a a Festivalului de Film. Berlinala incearca, de la infiintarea sa, in anul 1951, sa tina echilibrul intre a fi un „spectacol al artei, petrecere si platforma publicitara“, dupa cum il descrie cotidianul „Berliner Zeitung“. „Fantastic!”, spune si actorul Ethan Hawke, un obisnuit al manifestarii, citat de Gala.
“Pentru mine, Berlinala se numara printre cele mai importante si pline de stil festivaluri din lume“, adauga el. Dupa Festivalul de la Cannes si targul independent „American Film Market“, manifestarea germana este cel mai important festival de film din lume. Cu un total de aproape 400 de pelicule, 22 dintre ele aflate in competitia pentru Ursul de Aur si cel de Argint, cu100 de filme in premiera mondiala, Berlinala este si unul dintre cele mai mari festivaluri din lume.
”O petrecere nebuna”
Pe covorul rosu (care ocupa in zilele acestea jumatate din Piata Marlene Dietrich din fata Palatului Festivalului), va defila o serie de stele ale cinematografiei internationale. Meryl Streep stie deja care-i atmosfera “la cald”. Dupa ce anul trecut Meryl a fost prezenta in concurs cu filmul “Ultimul radio show”, (care va avea premiera in Romania in luna martie), anul acesta actrita lipseste din competitia pentru Ursul de Aur. Regizorul Tom Tykwer (al carui film, „Parfumul“, va avea premiera romaneasca tot in luna martie), vede in Berlinala festivalul unde „stralucirea mondena se intalneste perfect cu un continut serios“, iar Catherine Deneuve, care, alaturi de staruri precum Judi Dench sau Vanessa Redgrave, este un invitat obisnuit al festivalului, se declara sedusa aceasta imbinare fericita de „petrecere si spectacol de arta“. „Aici totul este mult mai putin rigid decat la Cannes. Starurile nu sunt ingradite. Totul este, de fapt, o singura petrecre nebuna“, spune Deneuve, citata de revista „Gala“.
Film mut cu Isabella Rossellini
Cine are rabdarea sa-si petreaca aceste zile in preajma Pietei Potsdam, intre Hotelul Carlton Ritz, unde au fost cazate cele mai multe dintre staruri, o parte din presa internationala si specialistii acreditati din lumea filmului (19 mii in total), are ocazia sa vaneze autografe si chiar sa-si atinga idolul de pe marele ecran. Urmarind programul festivalului si a manifestarilor aferente (unele reviste ofera asa-numite harti pentru „vanatorii de autografe“), ii poti intalni astazi, la ora 22.30, pe Robert De Niro si pe Matt Damon, la prezentarea filmului „The good Shepherd“, sau poti incerca duminica dimineata, in „American Academy“, unde de Niro va purta o discutie de podium cu regizorul Volker Schlöndorff („Toba de tinichea“). Luni seara, la Berlin va ajunge si Richard Gere, pentru a participa la gala de binefacere „Cinema for Peace“, organizata in sala de concerte de pe „Gendarmenmarkt“.
Judi Dench sau Cate Blanchett vor pasi impreuna pe covorul rosu luni seara pentru a prezenta noul lor film: „Nothes on a Scandal“ . Un moment deosebit a fost anuntat la Opera Germana, unde Isabella Rossellini va fi povestitoarea „live“ a filmului mut experimanetal: „Brand Upon the Brain“ a lui Guy Maddins. Sharon Stone, Jennifer Lopez sau Clint Eastwood, Antonio Banderas, Julie Delpy, Jospeh Fiennes, Alec Baldwin, Bianca Jagger sau Marianne Faithfull si-au anuntat prezenta la Berlin.
Romani la Berlin
Printre starurile muzicii de film Cu cei aproximativ 400 de mii de spectatori care se strang anual la Berlin, evenimentul se afla, cu siguranta, in topul audientelor (la nivel mondial) pentru festivalurile de gen. Atentia acestora va fi impartita si anul acesta de romanii prezenti la festival, actori, regizor sau, mai nou, muzicieni.
Pe langa Maria Popistasu, care se prezinta pe sine, Catalin Mitulescu, impreuna cu Dorotheea Petre (in rolul principal, cu care a luat, anul trecut, premiul de interpretare la Cannes), isi prezinta filmul „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii“, iar Alexandru Belc, scurtmetrajul „The Sounds of Mountains“. Intr-o manifestare aferenta festivalului, „Classicul intalneste starurile mondiale ale muzicii de film“, care are loc in Sala Mare a Casei de Concerte Berlin, la pian va evolua un alt roman, Sorin Creciun, interpretand, alaturi de Orchestra Filarmonicii Europene, concertul pentru pian si orchestra Nr.1 , al lui Ceaikovski.