Biologii sunt îngrijorați în privința populației de șerpi din Parcul Naţional Everglades din Florida. În zonă ar putea apărea o specide hibrid de piton extrem de agresivă și de mari dimensiuni.
În Everglades, pitonii birmanezi sunt deja în număr considerabili, însă îngrijorarea oamenilor de știință este apariția în zonă a unor exemplare de piton de stâncă, originar din Africa.
În ultimii ani, în Florida au fost descoperite mai multe exemplare din specia pitonului de stâncă, unele dintre ele fiind chiar femele gestante, sau pui, ceea ce înseamnă că șerpii din această specie au găsit aici o nouă casă, iar numărul lor ar putea crește.
Pitonul birmanez ajunge la dimensiuni impresionate de până la șase metri, însă este un șarpe docil, spre deosebire de pitonul african de stâncă, un șarpe extrem de agresiv, fiind unul dintre cei mai periculoşi şerpi constrictori din lume. Ambii sunt îndeajuns de puternici pentru a omorî animale precum capre, sau chiar crocodili.
Cea mai mare problemă ar putea fi reprezentată de împerecherea celor două specii prezente în zonă, ceea ce ar duce la apariția unui hibrid extrem de periculos.
George Horne, un reprezentat al autorităților din Florida, spune că o împerechere între un piton birmanez și unui african ar crea un ”super-șarpe”.