Riscul unei noi recesiuni globale şi al unei alte crize bancare este ridicat, potrivit unui sondaj, făcut public luni de PwC România. Potrivit raportului anual al CSFI Banking Banana Skins, produs în asociere cu PwC, riscul macroeconomic se situează pe primul loc între 30 de ameninţări posibile pentru sectorul bancar.
Pe locul 2 este plasat riscul de credit, aflat pe acelaşi loc ca în 2010, iar pe locul 3 lipsa lichidităţilor, care în raportul din 2005 ocupa locul 5.
Pe locul patru în clasament figurează ameninţarea privind disponibilitatea capitalului (în urcare de pe locul 6 în 2010) şi ingerinţa politică, locul cinci, în coborâre de pe locul unu, în 2010.
"Îngrijorarea cu privire la capacitatea băncilor de a găsi o cale de ieşire din criză este, de asemenea, ridicată", relevă analiştii PwC.
Astfel, slăbiciunile în guvernanţa corporativă şi riscul de management sunt plasate pe locurile noua şi zece din punct de vedere al gravităţii lor pentru sistemul bancar. Un risc în creştere este cel legat de continuitatea afacerilor (pe locul 12 faţa de poziţia 21 în ediţia precedentă), risc legat de capacitatea sistemului bancar de a supravieţui unui eşec major al unei instituţii financiare.
Clasamentul riscurilor a fost alcătuit în urma sondajului care se bazează pe răspunsurile a mai mult de 700 de bancheri, membri ai autorităţilor de reglementare şi analişti din 58 de ţări
Celelalte ameninţări sunt asociate reglementării, profitabilităţii, instrumentelor derivate.
Nivel maxim de îngrijorare
Potrivit PwC, "sondajul arată că nivelul de îngrijorare cu privire la perspectivele sectorului financiar este la cel mai înalt nivel de la începerea acestor studii, în urma cu 13 ani. Mulţi respondenţi se aşteaptă la un nou val de falimente bancare şi naţionalizări".
"Băncile sunt preocupate de ameninţările puse de actuala criză din zona euro, de riscul unui nou credit crunch şi de incertitudinile legate de schimbările cadrului de reglementare", a apreciat Vasile Iuga, country managing partner, PwC România.
Pe de altă parte, Dan Iancu, partener Servicii de Consultanţă pentru Management, Liderul Grupului de Servicii pentru Sectorul Financiar, PwC România, arată că "în actualul context, foarte multe bănci vor avea probleme în a genera venituri adecvate din toate segmentele în care activează. Băncile vor fi nevoite să-şi refacă modelul de afaceri, iar noi reduceri de personal în sectorul financiar par inevitabile, pe măsură ce băncile vor căuta să-şi reducă cheltuielile".