Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă în majoritatea regiunilor ţării, până pe 9 iunie, ora 6:00.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminică, 7 iunie, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică în regiunile vestice, nord-vestice, local în cele centrale şi sudice, precum şi în zonele de munte, iar luni, 8 iunie, îndeosebi în vestul şi nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 litri/mp, iar pe arii restrânse 30 litri/mp.
În Transilvania, în intervalul 8-14 iunie, nu vor fi variații termice semnificative, astfel că, în medie, maximele se vor situa între 24 și 26 de grade, iar minimele între 10 și 12 grade.
Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată.
În Maramureș, temperaturile se vor încadra între 24 și 26 de grade. Minimele vor fi constante, astfel că mediile acestora vor fi de 12-14 grade.
Instabilitatea atmosferică va avea un grad relativ accentuat de manifestare.
În Moldova, din data de 08 iunie, temperatura aerului va scădea ușor față de săptămâna anterioară spre medii ale maximelor de 26-27 de grade. Media temperaturilor minime va avea valori de 14-15 grade.
În Dobrogea, temperatura aerului va scădea ușor și până la sfârșitul intervalului de prognoză valorile termice diurne vor fi de 24-25 de grade, în medie regională. Media temperaturilor minime va fi de 16-17 grade.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată.
În Muntenia, temperatura aerului va scădea ușor și până la sfârșitul intervalului de referință, media maximelor va fi de 27-28 de grade. Minimele vor înregistra o medie de 15 grade Celsius.
Prognoza meteo pentru București
În Capitală, în săptămâna 8-14 iunie 2020, temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 30 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade Celsius.
În majoritatea zilelor sunt așteptate furtuni însoțite de descărcări electrice.
Prognoza meteo la munte
Temperatura va intra într-un proces de creștere treptată, astfel că valorile diurne mediate regional se vor situa între 12 și 18 grade, iar cele nocturne între 6 și 10 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată pe tot parcursul intervalului de prognoză
Prognoza meteo pe litoral
Pe litoral, vremea se anunță a fi una frumoasă, existând puține șanse de precipitații.
Asttfel că, temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 27 de grade, iar temperaturile minime între 18 și 19 grade.