Potrivit experţilor, X-37B ar putea inaugura o nouă eră pentru spionaj.
Avionul secret spaţial american, fără pilot, măsoară 8,9 metri lungime şi are o anvergură a aripilor de 4,5 metri. El cântăreşte aproximativ 5,5 tone şi a fost lansat nu demult în spaţiu cu o rachetă de tip Atlas V.
Din cauza misterului legat de misiunile navetei există diverse teorii: avionul testează de fapt o armă secretă spaţială sau are misiuni de spionaj, apărând chiar teoria că nava a urmărit laboratorul spaţial al Chinei. Singura explicaţie credibilă privind misiunea navei este testarea de tehnologii care ar putea fi folosite în viitoarele misiuni spaţiale, relatează.
Noi tehnologii
"Acest vehicul a fost conceput pentru a fi un laborator orbital pentru testarea de noi tehnologii şi componente, care apoi pot fi aduse pe Pământ şi examinate. Tehnologiile testate în cadrul programului se referă la sisteme de ghidaj, de navigaţie şi de control, sisteme de protecţie termică, scuturi şi structuri rezistente la temperaturi ridicate sau sisteme electromagnetice", a informat US Air Force.
Avionul spaţial robotizat, asemănător unei navete, a fost lansat pentru prima dată pe orbita Pământului în aprilie 2010, misiunea lui fiind una secretă. Ulterior, el a fost lansat din nou în spaţiu în 2011 şi a revenit pe Terra în iunie 2012. După instalarea pe orbită, funcţionează cu electricitate provenind de la celule solare şi baterii pe bază de ioni de litiu.
Avionul spaţial X-37B a fost construit de Boeing, care a început lucrările la acesta în cadrul unui proiect NASA, în 1999, dar care a fost ulterior preluat de US Air Force, care mai are în dotare încă un astfel de avion spaţial.