O nouă controversă între PSD și PNL. „Nimic mai fals! Dar cine să le explice aceste lucruri?”

PNL și PSD. Sursa foto: Arhiva EVZ

Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a declarat că partidul din care face parte nu dorește să dubleze preţul facturilor la energie și că PNL a mințit pentru a acapara atenția.

Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a luat atitudine după ce PNL a declarat că social-democraţii ar vrea să dubleze preţul facturilor la energie. El a adăugat că liberalizarea haotică a făcut ca românii să aibă oferte de preţuri de peste 5 lei/kwh și că existau și alte soluții.

„Citesc, într-un punctaj de comunicare al PNL, că PSD vrea să dubleze preţul din facturile de energie. Nimic mai fals! Liberalizarea haotică face ca românii să primească astăzi oferte cu preţuri de peste 5 lei/kwh. Reglementarea înseamnă simplu, chiar şi pe înţelesul PNL-iştilor, că astfel de oferte nu ar mai exista şi că ar fi un preţ fix maximal pentru toţi consumatorii casnici şi companii. Cei cu venituri mai mici vor fi protejaţi suplimentar. Dar cine să le explice aceste lucruri? Virgil Popescu, ministrul energiei, evident că nu o poate face pentru că nu a venit cu nicio idee”, a scris Ştefan Radu Oprea, joi pe Facebook.

Acesta a mai declarat că PNL trebuie să se uite la ministrul Energiei Virgil Popescu, nu la ce face partidul PSD.

„Deci, dragi colegi PNL-işti dacă vreţi să fiţi supăraţi pe cineva, vă recomand să vă îndreptaţi atenţia către colegul vostru Virgil Popescu. Între timp, PSD găseşte soluţii pentru ieftinirea facturilor pentru toţi românii, chiar şi pentru voi cei din PNL”, a completat Oprea.

PSD atacă PNL

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu a mai declarat că va face o recomandare colegilor din coaliția de guvernare, din PNL. El i-a sfătuit să nu intre „pe tărâmul mocirlos al populismului” și să se comporte rațional pentru a nu irosi resursele bugetare pe majorarea pensiilor.

„Angajamentul PSD este să guverneze responsabil, inclusiv când vine vorba de creşterea pensiilor. Tocmai de aceea nu trebuie abordat bugetul în mod populist. Fiindcă a construi bugetul de stat nu înseamnă să intri într-un război al orgoliilor şi al intereselor politice. Coaliţia trebuie să ia cea mai bună decizie, astfel încât să nu punem în pericol stabilitatea bugetară”, a transmis Paul Stănescu.