O nouă coborâre în clasamentul mondial pentru Simona Halep

Simona Halep va părăsi, începând de luni, poziția a cincea în ierarhia WTA, iar locul său va fi luat de tenismena din Belarus, Victoria Azarenka.

Constănțeanca a început sezonul pe treapta a doua a podiumului mondial, dar parcursul dezamăgitor de la începutul anului i-a adus româncei o coborâre semnificativă în clasamentul WTA. Halep a părut că și-a revenit în ultimele două competiții, la Indian Wells și Miami, acolo unde a fost eliminată în „sferturi”.

Așadar, începând de luni, Simona Halep va ocupa locul 6 WTA, locul său fiind adjudecat de bielorusa Victoria Azarenka, cea care s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami, după victoria în meciul cu britanica Johanna Konta, locul 23 WTA, scor 6-4, 6-2.