O mină marină a fost descoperită, luni, pe braţul Chilia Veche, iar zona este monitorizată până la sosirea specialiştilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. De asemenea, Armata a trimis scafandri specializați în astfel de misiuni pentru a o distruge. Din primele informații, este posibil ca mina să fi fost folosită în Al Doilea Război Mondial.
O mină marină, descoperită pe brațul Chilia. A fost activată echipa pirotehnică
Reprezentanţii Forţelor Navale Române au anunţat că obiectul plutitor de pe braţul Chilia Veche este eşuat controlat, iar scafandrii îl vor cerceta. Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta acţionează, după ce la kilometrul 113, în apropiere de satul Pătlăgeanca, a fost identificat un obiect metalic sferic care semănă cu o mină marină.
„Luni, 8 aprilie, Forţele Navale Române au pus în aplicare procedurile operaţionale, în urma raportării de către Garda de Coastă a unui obiect aflat în derivă pe Braţul Chilia, în zona Pătlăgeanca. Obiectul este eşuat controlat la kilometrul 113, iar zona este monitorizată de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, în vederea limitării oricărui pericol. Ulterior, scafandrii de luptă împotriva dispozitivelor explozive de la Centrul 39 Scafandri, ambarcaţi la bordul unei nave din compunerea Flotilei Fluviale, vor cerceta obiectul şi vor interveni, în conformitate cu procedurile specifice de clasificare şi neutralizare”, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale.
Ce a transmis dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
“În cursul acestei dimineţi, în jurul orelor 09:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Delta» al judeţului Tulcea a fost alertat de către un echipaj al Poliţiei de Frontieră că în dreptul km fluvial 113, în apropiere de localitate Pătlăgeanca a fost identificat un obiect metalic sferic ce ar semăna cu o mină marină. Imediat de la primirea informaţiei, a fost activată echipa pirotehnică în vederea deplasării la faţa locului, iar conducerea Inspectoratului, prin Centrul Operaţional, a informat instituţiile abilitate să intervină cu situaţia de fapt”, au anunţat, luni, reprezentanţii ISU Tulcea, potrivit news.ro.