Pentru a patra lună consecutiv Oltchim trimite o mie de angajaţi în şomaj tehnic. În perioada 15-30 noiembrie combinatul chimic îşi va reduce activitatea.
"Consiliul de Administraţie a aprobat reducerea temporară, în perioada 15-30 noiembrie, a activităţii la nivelul Oltchim, fără încetarea raporturilor de muncă", se arată într-un comunicat trimis, astăzi, Bursei de Valori (BVB).
Cei care vor sta acasă în această perioadă cu 75% din salariu sunt atât angajaţi în cadrul activului din Râmnicu Vâlcea, cât din rândul celor care-şi desfăşoară activitatea la Divizia Petrochimică din comuna Bradu din judeţul Argeş.
La finalul lunii septembrie, combinatul chimic Oltchim avea 3.470 de angajaţi. Oltchim a încheiat primele nouă luni cu pierderi de 179,7 milioane lei (42,7 milioane euro), apropiate de nivelul consemnat în perioada similară a anului trecut, de 178,2 milioane lei. Acesta este controlat de stat care deţine 54,8% din capital. Combinatul chimic are o capitalizare de 609,17 milioane lei (139,8 milioane euro).
Potrivit celor mai recente raportări, compania germană PCC SE controlează 17,47% din acţiunile Oltchim, iar fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, deţine 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.
Citiţi şi :
Se trage heblul la Oltchim. Combinatul îşi dă ultima suflare, de luni intră pe limita de avarie. Află ce datorii are
Companii cu datorii cât ale statului
Lista companiilor de stat pe care FMI ne cere să le privatizăm