Cu ajutorul unui telescop din Hawaii, NASA a descoperit un asteroid de mici dimensiuni, care orbitează Pământul de aproape o sută de ani. Noua planetă descoperită a primit deocamdată numele de 2016 HO3 și se află la 14 milioane de kilometri față de Pământ.
Mica planetă descoperită de cei de la Nasa are un diametru de aproximativ 100 de metri diametru, iar specialiștii au anunțat că nu există nicun fel de pericol ca aceasta să intre în coleziune cu Terra, pentru că nu se apropie niciodată la mai puțin de 14 milione de kilometri de noi.
NASA a precizat că noua formațiune descoperită poate fi considerată ca fiind un cvasi-satelit. Orbita asteroidului 2016 HO3 este neregulată, determinându-l să meargă în derivă și să deplaseze în sus și în jos față de planul orbital al Pământului. Potrivit Agerpres, specialiștii au anunțat că acesta va rămâne în preajma Pământului pentru mai multe secole de acum înante.
Aceasta nu este prima formațiune de acest gen care a apărut în jurul Pământului, în urmă cu mai bine de 10 ani, planeta noastră a mai avut un astfel de nou venit în preajma sa, și atunci fiind vorba tot despre un asteroid care a primit numele 2003 YN107, informează Agerpres.