Primarul interimar al Bucureştiului, Răzvan Sava, a dat o veste foarte proastă locuitorilor din Capitală.
Traficul va fi blocat încă o lună în zona Eroilor din Bucureşti, din cauza prelungirii lucrărilor la şoseaua care s-a surpat din cauza lucrărilor la metrou.
Anunţul a fost făcut cu o zi înainte de termenul-limită fixat de Primăria Generală italienilor de la Astaldi, care se ocupă de lucrările de la metrou şi care trebuie să rezolve cât mai repede problemele.
Din cauza surpării de teren de la Eroilor, zeci de mii de bucureşteni îndură zi de zi întârzieri şi nervi în trafic.
Municipalitatea admite că s-a fixat un nou termen pentru a remedia situaţia. „Eu le-am impus termenul de 15 ianuarie. După aceasta dată vor curge penalităţi”, a declarat Răzvan Sava.
„Considerăm că modul în care tratează constructorul această problemă este unul neserios. Primăria a luat în calcul să se îndrepte împotriva constructorului în condiţiile în care nu se respectă nici acest termen de 15 februarie. Din păcate, amenzile pe care le poate da Primaria sunt ridicole pentru dimensiunile dezastrului de la Eroilor, maximul amenzii este de 1.500 de lei”, a precizat şi Alexandru Ichim, purtător de cuvânt.
Constructorul a declarat că lucrările vor fi gata la sfârşitul lunii martie, dar refuză să dea detalii despre stadiul acestora. Şi reprezentanţii Metrorex refuză să ofere informaţii despre această situaţie.