O bloggeriță din Australia, posesoarea unui site de sănătate de mare succes, a recunoscut că nu s-a vindecat niciodată de cancer pentru că, în realitate, nu a fost niciodată bolnavă. Minciuna a făcut-o însă milionară.
Tânăra în vârstă de 28 de ani posta cu regularitate amănunte despre lupta sa împotriva unei boli cumplite pe blogul personal The Whole Pantry. Ca încărcătura dramatică să fie și mai mare, Belle Gibson susținea că, prin 2009, medicii îi mai acordaseră doar trei-patru luni de viață. „Reușise” însă să-și prelungească viață și ulterior chiar să scape de tumoarea malignă de la creier cu ajutorul dietelor și a terapiilor alternative.
A scris o carte pe această temă, a creat și o aplicație pentru telefoanele mobile iar conturile sale au început să se rotunjească simțitor după ce peste 300.000 de persoane au descărcat-o de pe App Store contra a 3,79 dolari.
Suspiciunile la adresa sa au început să prindă contur în momentul în care, din lăcomie, nu a reușit să livreze cei 300.000 de dolari promiși pentru acțiuni caritabile. A refuzat să demonstreze cu documente medicale că situația pe care o prezintă este reală, deși numeroase siteuri de socializare făceau presiuni intense asupra sa. A cedat în cele din urmă și a mărturisit pentru revista Women's Weekly că „nimic nu a fost adevărat”. „Nu vreau să fiu iertată. Mai mult decât orice, mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă și să spună ok, e și ea om la urma urmei”, a mai spus bloggerița impostoare. Atât cartea, cât și aplicația sa au fost retrase de la vânzare.