O judecătoare vrea să scape de arest. A fost filmată în timp ce se droga cu traficanții

Pensie de serviciu. Sursa foto: dreamstime.com

Judecătoarea Ana Maria Chirilă a fost filmată când se droga din farfurie. Aceasta era la masă cu  traficanții pe care îi proteja de dosarele DIICOT. De altfel, magistrata avea o relație amoroasă cu unul dintre aceștia. Aflată în arest, judecătoarea a cerut să fie eliberată.

Judecătoarea Ana Maria Chirilă cere eliberarea din arest

Magistrata apare în imagini în timp ce se droga cu cocaină. La audieri, judecătoarea Ana Maria Chirilă a cerut să fie eliberată, invocând faptul că are copii minori și aceștia necesită grija mamei.  De altfel, aceasta s-ar fi drogat inclusiv în prezența propriilor copii.

Sursa Foto- Dreamstime

Magistrata a fost trimisă în judecată pentru faptul că ar fi ajutat mai mulți interlopi din Suceava să scape de procese. La dosarul care o vizează în mod direct, procurorii au atașat di imaginile în care judecătoarea se droga alături de traficanți.

Ar fi consumat substanțe interzise inclusiv în prezența copiilor

Procurorii care au trimis-o în judecată pe magistrata din Suceava spun că aceasta s-ar fi drogat și acasă, acolo unde erau prezenți inclusiv copiii ei. Ana Maria Chirilă este judecată alături de concubin. Bărbatul din Suceava este acuzat de mai multe infracțiuni.

Sursa foto Arhiva EVZ

În fața judecătorilor de la Curtea Supremă, magistrata a spus că își dorește să fie scoasă din arestul preventiv. Aceasta a motivat că nu își poate pregăti apărarea în astfel de condiții. Magistrații de la Curtea Supremă au rămas în pronunțare vizavi de cererea acesteia.

Judecătoarea Ana Maria Chirilă, acuzată că ar fi furnizat informații din dosarele DIICOT

Magistrata din Suceava a a fost reținută de PICCJ și arestată  preventiv la finalul lunii octombrie. Ulterior, pe 31 ianuarie 2024, aceasta a fost trimisă în judecată.

Procurorii o acuză pe magistrată că ar fi furnizat informații din dosarele DIICOT despre perchezițiile planificate și măsurile de supraveghere dispuse. Aceste acțiuni implicau grupări de criminalitate organizată, inclusiv trafic de droguri.