O judecătoare şi-a pierdut cunoştinţa în timpul audierilor, informează Romania TV.
Magistraţii au suspendat imediat şedinţa şi au solicitat o ambulanţă SMURD.
Incidentul a avut loc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care trei judecătoare de la Curtea Supremă sunt acuzate de fapte de corupţie.
Judecătoarea era audiată ca martor în momentul în care i s-a făcut rău şi a leşinat. A fost transportată într-o sală unde i s-au acordat îngrijiri medicale, iar specialiştii au stabilit diagnosticul de hipoglicemie.