Poloneza Agnieszka Radwanska a dat un răspuns uimitor în momentul în care a fost întrebată dacă ar vrea să arate ca Serena Williams, liderul WTA.
Agnieszka Radwanska, locul 7 în clasamentul WTA, nu ar vrea să ajungă la performanțele Serenei Williams, dacă asta ar presupune o dezvoltare fizică excesivă. Poloneza n-o invidiază pe lidera tenisului feminin și a spus că ar vrea să-și păstreze feminitatea.
„Mi-aș dori să-mi păstrez feminitatea. Mă preocupă mult aspectul fizic și oricum sunt de părere că nu sunt potrivită pentru a avea o masă musculară atât de mare. Nici dacă aș vrea, nu aș putea. Oricum, sunt femeie și vreau să îmi păstrez feminitatea", a afirmat Radwanska.