Locuitorii din Nânta până în 1924 au fost majoritar meglenoromâni, care și-au schimbat religia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și au devenit musulmani. Este ultima islamizare din zona Meglen.
În 1759, întregul sat a fost islamizat, sub conducerea episcopului meglenit Ioan.
Conform tradiției păstrate în toate satele meglenite, un eveniment a avut loc în Ziua Paștelui, când episcopul, în loc să urmeze liturghia și să binecuvânteze oamenii cu binecuvântarea obișnuită „Hristos a înviat”, i-a binecuvântat în limba turcă și le-a cerut să devină musulmani, el însuși trecând la islam.
Cele patru biserici au fost transformate în moschei. O parte din locuitorii din Nânta, care nu au acceptat islamul, au fugit în Veria, Naousa și Resen. Satul a primit și un nume paralel în limba turcă, Yediköy.
Locuitorii islamizați au păstrat, totuși, unele obiceiuri neislamice, cum ar fi sărbătorirea Sfântului Gheorghe și a Sfântul Ilie.
Sătenii au suferit și în Primul Război Mondial, mai ales în 1916, când au fost deportați în centrul Bulgariei de autoritățile militare bulgare, pentru că pe acolo a trecut linia frontului. După încheierea războiului, jumătate din sat a revenit.
În conformitate cu Tratatul de la Lausanne, în 1924, populația musulmană a fost evacuată forțat în Turcia și, în locul ei, autoritățile grecești au stabilit familii de refugiați din Anatolia și Caucaz.
Nântenii au vrut să vină în România, dar guvernul de la București a refuzat să-i primească, așa că s-au stabilit în Turcia europeană.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric