O imagine de pa Marte a stârnit controverse pe internet. Ce a fost fotografiat pe Planeta Roşie | FOTO

O imagine făcută pe Marte de unul din roverele care "patrulează" planeta a alimentat teoriile potrivit cărora acolo ar fi existat o civilizaţie extraterestră mult mai avansată decât cea umană.

Fotografia nu este clară, însă cei care au văzut-o sunt de părere că obiectul care a fost surprins pe Planeta Roşie este foarte asemănător cu o armă sau chiar cu un lansator de rachete.

Descoperirea a fost făcută de un jurnalist în vârstă de 45 de ani, fotografia fiind realizată de roverul Curiosity, care se află în misiune spaţială pe Marte din august 2012.

"Arată ca o armă, o piesă de artilerie, dar este mult prea mică pentru a fi asta", a declarat Joe White, potrivit Daily Mail.

Jurnalistul estimează că dimensiunea obiectului este de 30.5 cm, însă nu este sigur de acest număr, în absenţa unui sistem de referinţă.