O fetiță de 15 ani s-a spânzurat cu șireturile de la teniși. Un horror oltenesc

Fata, din comuna Oteșani, Vîlcea, dispărută din 11 mai 2020 a fost găsită spânzurată. Ea s-a sugrumat cu şireturile de la teneşi

Denisa Georgiana Unchiaşu, de 15 ani, a avut o copilărie și o adolescenţă agitată. Obişnuia să mai fugă de acasă, însă de fiecare dată se întorcea după câteva zile.

 În urma anchetei și a audierilor tuturor martorilor: familie, rude, prieteni, au ieşit la iveală amănunte terifiante despre viaţa Georgianei, despre calvarul pe care-l trăia în fiecare zi, dar şi mesaje descoperite pe un telefon în care fata îşi acuza tatăl de viol, informează colegii de la ziarul oltenesc Gazeta de Sud.

Conform probelorși declarațiilor celor audiați, în ziua în care a plecat de acasă, tatăl fetei s-a îmbătat cu un bărbat de 40 de ani, cu care fata avea o relaţie din februarie, de care părinţii ştiau, după cum le-a mărturisit copila poliţiştilor în urma unei alte dispariţii în care a fost audiată ca martor.

Părinţii se pare că nu s-au impacientat când au văzut că fata nu se mai întoarce, fiindcă nu era pentru prima dată când fugea de acasă.

SMS-uri teribile

Anchetatorii au descoperit însă că Georgiana era un copil extrem de inteligent, care intrase la liceu, în Horezu, cu o medie foarte bună şi care a terminat opt clase cu peste 9,60.

Acasă însă trăia o viaţă de coşmar, mai spun sursele citate: „Vecinii au povestit că era bătută crunt. Toată lumea ştia. Părinţii justificau acest lucru prin faptul că era o cauză pierdută…

Prietenelor ei le-a povestit că a fost violată de tată. Acasă, dormeau toţi patru într-un singur pat…”, au povestt apropiații familiei. În plus, în telefonul unui prieten al fetei au fost descoperite mesaje în care fata îi povestea că a fost violată de tată şi că mama ştia despre acest lucru, dar nu are ce să facă. E aproape sigur că şi alţi oameni  ştiau despre calvarul pe care-l trăia fetița.