O femeie și-a incendiat concubinul. Motivul ireal din spatele cumplitei crime

O angajată a Ministerului Finanțelor din Republica Moldova riscă să fie închisă între 15 și 20 de ani pentru infracțiunea de omor. Aceasta și-a incendiat concubinul cu care avea un copil pentru a-i lua averea. 

Oficiul Râşcani al procuraturii municipiului Chişinău a finalizat şi trimis în judecată dosarul de învinuire a tinerei, informează site-ului Publika.

Planul femeii de a-și ucide partenerul de viață se baza pe faptul că era mama copilului său și că astfel va putea intra în posesia averii sale. Victima deținea mai multe imobile şi conturi bancare.

Totul s-a petrecut în noaptea spre 31 octombrie 2018. După ce au consumat împreună alcool, în casa în care locuiau de mai mulţi ani, tânăra a aşteptat până când barbatul a adormit.

După aceea, femeia și-a continuat planul diabolic. A incendiat mobila din bucătărie, dar şi din camera în care dormea victima. După care a închis toate geamurile şi a încuiat uşa de la casă, grăbindu-se să părăsească locuinţa.

Chiar dacă s-a trezit și a încercat să se salveze, din păcate bărbatul în vârstă de 60 de ani a decedat ca urmare a intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon, fiind încuiat pe dinafară.

În plus, raportul de expertiză judiciară inginero-tehnică, dispusă de procurori, a ajuns la concluzia că incendiul a avut două focare şi a fost generat de surse deschise de foc aduse din exterior.

Ca să-şi asigure un „alibi”, femeia a apelat serviciul 112, însă după ce a survenit decesul victimei. Ceea ce este și mai grav constă în faptul că pompierii s-au deplasat la fața locului abia peste 4 ore de la apel, la ora 07:00 dimineața. Tot ce au putut să facă a fost să depisteze trupul neînsuflețit al bărbatului.

Învinuita, în vârstă de 26 de ani, are interdicţia de a părăsi ţara, după ce a încercat să facă asta împreună cu copilul ei minor. La acea vreme a fost reţinută pe Aeroportul Internaţional Chişinău.

De asemenea, procurorii au iniţiat pe acest caz urmărirea penală şi în privinţa angajaţilor serviciului 112. Ei îi acuză de neglijenţă în serviciu, care a generat decesul unei persoane.