O femeie a fost găsită moartă în propriul solar

Corpul femeii a fost găsit chiar de prietenul ei. Femeia avea 46 de ani şi a murit închisă în propriul solar din locuinţa ei. Patul de bronzat nu funcţiona în momentul în care femeia a fost găsită.

Rhonda Waits, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită decedată în solarul personal pe care îl deţinea. Prietenul femeii a găsit-o după ce a fost plecat trei zile singur într-o mini-vacanţă.

Solarul, care funţionează după cum este programat, oprindu-se după perioada de timp pentru care a fost programat, nu funcţiona în momentul în care trupul femeii a fost găsit fără suflare.

“Din primele cercetări, se pare că moartea femeii nu are nicio legătură cu solarul. Nu am găsit urme de forţare a uşii, aşa că iese din calcul şi jaful", a declarat şeful poliţiei locale.

"Este foarte ciudat. O cunoşteam destul de bine şi nu mi s-a părut niciodată nimic ciudat în legătură cu ea. Era politicoasă şi vorbea cu mine ori de câte ori ne întâlneam", a declarat un vecin al femeii, pentru DailyMail.