Marion Bartoli, fostă câștigătoare de Wimbledon, a explicat prin ce necazuri a trecut în ultimii ani, din cauza unui virus misterior.
Marion Bartoli (33 de ani) a anunțat că va reveni în tenis și va participa la turneul de la Australian Open. Franțuzoaica a câștigat Wimbledonul, în 2013, apoi s-a retras, iar în ultimii doi ani s-a confruntat cu un virus misterios. „Nici acum nu știu de ce boală am suferit. A fost un virus care nu-mi permitea să mai mănânc nimic. Cu cât trecea timpul, stomacul meu refuza și mai mult mâncarea. Aveam și o reacție ciudată pe suprafața pielii. Nu puteam intra în contact cu lucruri electrice. Nu puteam tasta pe telefon fără mănuși. Doctorii nu sunt siguri de natura acestui virus", a explicat Bartoni. Tenisemna a vorbit și despre fostul ei iubit: „Pierdusem multe kilograme și înainte de a lua acel virus din cauza fostului meu iubit. Prietenul meu era un cretin. Și din relația cu el am avut de învățat. Din cauza personalității mele am acceptat multe lucruri. Îmi spunea de multe ori că nu e serios și acest fapt m-a distrus complet. Nu vreau să mai trec vreodată printr-o astfel de experiență. Am pierdut kilograme multe, dar în același timp eram slăbită, cu un sistem imunitar la pământ. Apoi am luat un virus din India și mi-a pus capac. Eram deja foarte slabă, dar eu nu vedeam acest lucru.”