O cunoscută cântăreață a devenit mămică! Artista a vrut să păstreze TOTUL secret. Abia acum s-a aflat!

Cântăreața Ligia a devenit mămică și se bucură maxim de acest moment unic. Ligia a născut pe 23 martie, însă totul s-a aflat abia acum. Artista a vrut să fie totul secret, însă după 4 zile de când a devenit mamă vedeta a făcut și primele declarații despre naștere.

Camera micuțului a fost pregătită încă dinainte, iar artista a pus pe pereții din camera bebelușului tablouri pictate de ea, chiar în perioada în care era însărcinată cu copilul său. A făcut public faptul că așteaptă un copil, abia după șapte luni de sarcină, potrivit cancan.ro.

„Nu mi-a fost rău, cred că am fost prea ocupată pentru asta. Eu am avut noroc că bebeluşul a fost cuminte. Este băieţel şi o să-l cheme Paul. Tati a ales numele. O să nasc în martie, o să nasc natural. Naşii vor fi din familie. Ne mai dorim copii. Am făcut şi nunta, dar a fost un party mai restrâns şi vrem o petrecere de botez mai fastuoasă”, a declarat Ligia.

Ligia s-a căsătorit pe data de 3 septembrie 2017. Ligia a avut parte de o nuntă de vis, iar relaţia specială pe care o are cu soţul său este incredibilă. „Ne ştim de foarte mult timp. Am lucrat, cântat, înregistrat împreună. Suntem în aceeaşi trupă de foarte mult timp. Şi noi am fost surprinşi”, au povestit cei doi la câteva zile după ce au făcut marele pas.