36.000 de voturi nule din 175.000 de votanţii
La alegerile locale din 5 iunie, când s-a tras linia, Biroul Electoral Judeţean şi Direcţia de Statistică au constatat că un număr de aproape 36.000 de buletine de vot sunt nule, dintr-un total de 175.000 de alegători care au venit la vot. Se poate spune, în aceste conditii, că unul din cinci vasluieni a venit la secţiile de votare cu gândul să arunce votul “pe fereastră”, nicidecum să-şi exprime un punct de vedere, direct şi clar, în favoarea celor pe care el îi considera cei mai buni la primării, Consiliul Local sau Consiliul Judeţean. Statisticile pot continua: unul din zece vasluieni, dintre cei care s-au prezentat la vot pentru Consiliul Judeţean, au pus în urnă voturi nule, respectiv 15.131, ceea ce demonstrează că instituţia de la judet nu prea are căutare în rândul electoratului, informează site-ul valuian vremeanoua.ro. La Consiliile Locale, aproape 12.000 de vasluieni au votat aiurea, în bătaie de joc, astfel că voturile le-au fost anulate. Mai puţine voturi nule, doar 9.000, s-au înregistrat la primari, pentru că aici a fost interes mai ridicat, fiind vorba de cei care vor decide interesele comunităţilor, în următorii patru ani.