În plină criză pare greu de crezut că unii oameni îşi permit să dea mii sau chiar zeci de mii de dolari pe doar câteva sute de grame dintr-un produs alimentar, dar acest lucru se întâmplă totuşi.
Conform revistei "Business Insider", iată care sunt cele mai scumpe 12 produse alimentare de pe Pământ. Analiza este raportată la unitatea de măsură 1 pound, care este egală cu 453 de grame. Produsele sunt prezentate în ordine crescătoare, în funcţie de cele mai mari preţuri cu care s-au vândut sau pot fi găsite. 1. Cafeaua Kopi Luwak Această cafea, care la momentul apariţiei a stârnit multe comentarii din cauza faptului că este produsă din excrementele mamiferului zibetă asiatică, un fel de pisică, a fost declarată în 2010 cea mai bună şi cea mai scumpă din lume. În prezent, 453 de grame de cafea Kopi Luwak pot costa aproape 230 de dolari. Este vândută în cele mai exclusiviste cafenele şi restaurante din lume şi poate fi găsită şi pe piaţa din România. 2. Brânza din lapte de elan Cea mai scumpă brânză de pe mapamond este cea de elan. Aproape o jumătate de kilogram poate costă până la 500 de dolari şi poate fi cumpărată doar de la ferme private de elani, din partea rurală a Suediei. 3. Carnea de vită Kobe Aproape jumătate de kilogram de carne de vită Kobe poate costa până la 500 de dolari. Kobe este o prefectură din Japonia, dar carnea de vită Kobe înseamnă de fapt un anume mod de creştere a animalelor. Mai exact, vitele Kobe sunt răsfăţate, li se face masaj şi sunt hrănite într-un mod special, chiar şi cu bere, pentru că acestea să fie cât mai relaxate, iar carnea cât mai fragedă. 4. Cartofii La Bonnotte Aproape o jumătate de kilogram din aceşti cartofi poate costa până la 1.543 de dolari. Cartofii La Bonnotte pot fi cultivaţi doar în Noirmoutier, o insulă din vestul Franţei, iar în urmă cu ceva timp au fost în pericol de dispariţie. Aceşti cartofi sunt atât de speciali deoarece cultura trebuie fertilizată numai cu alge de mare. 5. Tonul roşu Tonul roşu este o specie de ton extrem de scumpă, carnea acestuia putând fi vândută şi cu 1.365 de dolari la nici 500 de grame. În luna ianuarie a acestui an, un ton roşu congelat care cântarea circa 268 de kilograme a fost vândut la o licitaţie din Japonia pentru 736.000 de dolari. Peştele fusese pescuit în nordul Japoniei şi a fost cumpărat de proprietarul unui lanţ de restaurante din Tokio, pentru ca japonezii să fie cei care se bucură de el, nu străinii. 6. Ciupercile Matsutake Aceste ciuperci japoneze pot fi vândute şi cu un preţ de 2.000 de dolari pe 453 de grame. Copacul sub care cresc ciupercile Matsutake a fost decimat în ultima perioadă de insecte, făcând ca acestea să devină extrem de rare. 7. Şofran Aproape o jumătate de kilogram de şofran poate costa şi 2.700 de dolari. Acest condiment trebuie cules cu mâna şi e nevoie de peste 75.000 de mii de filamente ale plantei cu acelaşi nume pentru a obţine 500 de grame. 8. Trufele albe europene Acestea se vând cu până la 3.600 de dolari pe jumătate de kilogram. Cei care se ocupă de trufele albe folosesc câini antrenaţi special pentru găsirea acestora, deoarece cresc în pământ, la baza unei specii de stejar. O singură ciupercă poate avea o greutate de 500 de grame. 9. Pepenele negru Densuke. Această specie de pepene creşte doar pe insula japoneză Hokkaido, care produce în jur de 10.000 de astfel de fructe anual. În 2009 un pepene negru Densuke, cu o greutate de 7,7 kilograme, a fost vândut pentru 6.100 de dolari. 10. Ceaiul Tieguanyin 453 de grame de ceai Tieguanyin pot costa şi 6.600 de dolari, fiind o varietate de cea mai bună calitate a ceaiurilor oolong, care sunt fermentate parţial. 11. Caviarul Almaş Acest tip de caviar, care provine de la sturionii beluga, se vinde inclusiv în conserve din aur de 24 de karate, costând 25.000 de dolari. 12. Pepenii Yubari King Aceşti pepeni reprezintă o varietate rară din Japonia. Doi pepeni din această specie s-au vândut cu 26.000 de dolari. În magazinele din Japonia, însă, fructele pot fi găsite şi cu 50-100 de dolari.