O cucuvea salvată dintr-un şanţ din Marea Britanie mâncase atât de mulţi şoareci încât nu mai putea zbura din cauza greutăţii excesive
Pasărea a fost pusă la regim, a informat Press Association. Cucuveaua – „Athene noctua” - a fost găsită într-un şanţ din Marea Britanie de o persoană care a crezut că este rănită şi a dus-o la adăpostul Suffolk Owl Sanctuary. Acolo însă, medicii veterinari au descoperit că ea era „extrem de obeză”.
Cucuveaua cântărea 245 de grame când a ajuns la adăpost - o greutate cu o treime peste cea normală pentru o femelă din această specie - însă în două săptămâni a reuşit să slăbească 30-40 de grame datorită unui regim.
Pasărea, botezată Plump, adică durdulie în traducere, de personalul adăpostului din localitatea britanică Stonham Aspal, a fost eliberată în mediul natural duminică, notează Press Association.
Pentru că este un lucru neobişnuit ca păsările sălbatice să dezvolte obezitate, înainte să o elibereze personalul adăpostului a efectuat o anchetă pentru a afla dacă nu cumva exemplarul era un animal de companie care scăpase. „E pentru prima oară când vedem aşa ceva. După Crăciun ştim cu toţii cum este”, a declarat specialistul în păsări răpitoare Rufus Samkin care a pus greutatea exagerată a cucuvelei pe seama faptului că aceasta a consumat un număr „foarte mare” de rozătoare în zona în care a fost găsită.