Concertul starului american Michael Jackson, din 1 octombrie 1992, a fost evenimentul anului.
Sub semnătura lui Miron Manega, articolul descrie isteria fanilor veniţi la spectacol, dar şi zecile de leşinuri care s-au produs pe stadion. Metodele de resuscitare, la acea vreme, erau găleţile cu apă aruncate peste persoanele care sufereau de „sindromul de comprimare şi hipocalcemie, determinat de emoţiile foarte puternice”, potrivit doctorului Andrei Georgescu. Acesta a declarat că, dintre cele peste 100 de cazuri în care intervenise, cel mai grav a fost cel al unei femei care fugise din spital şi a necesitat reinternare.