O „maladie” modernă, cu simptome din cele mai diferite, umple de bani conturile firmelor de medicamente. Un fel de ipohondrie la modă.

Îți dai seama că ceva nu e în regulă când scoate dosarul. Pacientul din fața ta e mai degrabă tânăr decât vârstnic, mai degrabă educat decât ne-educat și a venit la tine pentru ceea ce englezii numesc MUS (medically unexplained symptoms) – în traducere: „Simptome Medicale Inexplicabile”. De ce-ar fi avut dosar, până la urmă? Problemele sunt previzibile. Pe locul întâi, de departe, sunt gastro-intestinale. E constipat sau face episoade de diaree explozivă. Are bolboroseli în burtă sau se simte balonat. Eructează. Are arsuri la stomac. Varsă înainte de masă sau la scurt timp după ce a mâncat.

Cum de-a ajuns la tine psihiatru un asemenea caz? Evident, este soluția de avarie. Psihiatrul deschide dosarul pacientului din față și, hârșit deja după niște ani de confruntat cu asemenea cazuri, vede ce credea că o să vadă: un toptan de analize normale! Sunt făcute la distanță regulamentară dar cu o rigoare neobișnuită. O dată la două-trei luni, o asistentă i-a puncționat vena „clientului” și-apoi a plimbat coșulețul cu eprubete spre laborator, doar-doar are să-i iasă ceva. Oamenii care suferă de MUS sunt necăjiții pentru care modernitatea nu oferă răspunsuri. Operație reușită, pacient mort! Ce să facă psihiatrul altceva decât un hocus-pocus? Din MUS se fac banii în medicina privată și nimeni nu poate preveni asta. Dar din ce spumă a mării apare un MUS?

O piață falsă de sute de milioane de euro

Un internist riguros va face evaluarea unui pacient cu suferință digestivă a la carte. Pot să apară tot felul de trăznăi. De obicei gastrite. Gastrita e boala omului modern. Pot să apară hernii în care stomacul urcă un pic în cutia toracică și, prin păcatul anatomiei, nu se mai închide corect și-atunci poți să faci esofagită de reflux. Tratamentul e standard. Se dau medicamente care scad aciditatea, care promovează mișcările tubului digestiv, care scad gazele prin absorbție – cărbune medicinal, care duc la refacerea bacteriilor din colon – probiotice etc. Este o piață fabuloasă, cifrată la câteva sute de milioane de Euro. Omul ia conștiincios pastilele și, poate, se face bine. Dar dacă a ajuns la psihiatru, cu MUS, este pentru că le-a luat degeaba. Degeaba a luat antacide, tot îl ustură stomacul. Degeaba a luat prokinetice, tot se balonează.

Dacă te tratezi ca boul te vindeci ca o vacă!

Un psihiatru a avut un veritabil șoc, nu foarte de mult, când o persoană i-a povestit un episod nefericit, în drum spre mare, în urma căruia a rămas atât de marcat încât a ajuns să ia Imodium ca pe Tic-Tac, câte șase o dată, de două-trei ori pe zi… Profilactic! Și asta de-un an de zile! Doza maximă de Imodium e de opt capsule pe zi în sindroame diareice foarte severe. Alteori, în căutarea unei soluții nutriționale, oamenii eșuează pe insule delirante, în care consumă doar anumite alimente cu religiozitate, beau tot felul de cocktail-uri din plante care mai de care mai fistichii. În spatele unui MUS digestiv – îți vor spune – stă aproape invariabil teama de-o boală gravă. Este o isterie în masă. Sunt E-urile alimentare. Sunt cărnurile tratate cu hormoni. Cărnurile sau puii, nu se știe exact. Sunt ouăle. Sunt mezelurile. Sunt fructele din super-market-uri și legumele stropite cu pesticide. E o isterie în masă și, în cele din urmă, individul sucombă.

Un doctor mai iscusit le va propune, sfios, nu cumva să-i supere, să vadă și un psihiatru. Vin, în cele din urmă, când nu mai au nimic de pierdut. Și le plângi de milă. Se uită psihiatrul la purcoiul de hârtii cu hemoleucograme, VSH-uri, dozări de sodiu și potasiu, magneziu și calciu, fosfor și zing, oligo-elemente, toate normale, toate impecabile și nu rareori sunt întrebați: „Câți bani ați dat pe ele?”. Recordul absolut, până acum, înregistrat în Cartea Recordurilor a psihiatrului co-semnatar al prezentului articol, a fost un domn care a „băgat” în aventura propriului MUS cam 30 de mii de Euro. Într-o lună a reușit performanța să spargă vreo 5000 de EUR pe-o internare la o clinică la Vest de Dunăre unde s-a dus – pardon de expresie – bou și a venit vacă.

Tulburarea somatoformă din „corpore barosano”

Numitorul comun al tuturor celor de mai sus se numește „tulburare somatoformă”. E o boală psihică pe cât de frecventă pe atât de puțin diagnosticată că până și psihiatrilor le e frică de ea, în timp ce interniștii râd de parcă ar fi o șarlatanie. „Așa le ziceți voi la toți!”, spunea un reputat profesor și autor de carte: „La voi toți sunt cu capul”! Ce-i drept, remarca domnului profesor era făcută unui coleg care îi văzuse în ultimul an câteva zeci de cazuri clasate, sec, de medicina internă ca fiind „eșecuri terapeutice”, cazuri rezolvate nu la internist, ci la psihiatru.

„Tulburarea somatoformă” e o boală de la interfața minte-corp. Psihicul omului nu afectează doar percepția lucrurilor dinafară. Psihicul omului afectează și percepția lucrurilor dinăuntru. Viața stresantă, agitația, agresiunea informațională, alergatul ca nebunul prin oraș după semafoare, după termene limită, după clienți pentru afacere, după iubita care te-a părăsit pentru altul sunt motive suficiente pentru „reacția de somatizare”, adică momentul când corpul începe să resimtă rana psihică. Mens sana in corpore sano, zice clasicul  - la care românul a adăugat, pișicher, mens sana in corpore barosano. Minte sănătoasă în corp sănătos. Dar când mintea se îmbolnăvește?

Când mintea se îmbolnăvește, urmează corpul!

De-aia te doare burta, de nervi. De-aia te balonezi. De-aia îți forfotesc mațele. De-aia te constipi sau faci diaree. Pentru că ai luat-o razna, în limbaj popular. Și când tu, psihiatru, începi și vorbești cu omul din fața ta mai mult de cinci minute, când afli de problemele cu care se luptă în viața de zi cu zi, când îl ajuți să pună piesele de puzzle la loc îl vezi cum se luminează, ce-i drept a pagubă, că, da, de fapt, așa e, simptomele nu apar pe cer senin și nu iese fum fără foc.

Dar partea simpatică de-abia acum urmează, când îi propui soluții... Același om care, neînfricat, a înghițit furtunul endoscopului, care-a înghițit tone de medicamente se va dovedi pudibond în a lua un medicament contra anxietății sau depresiei. Îți va cere detalii despre fiecare efect secundar posibil. Va dori să știe, inevitabil, dacă devine legumă sau dependent de drogurile pe care tu le scrii, pentru că știe el că sunt „periculoase”. Și roata se învârte.

Majoritatea își revin, spectaculos. Dar sunt povești de cabinet care nu pot fi spuse altora. Între timp, la ușa cabinetului psihiatriului așteaptă un alt domn cu un morman de hârtii în plasă. Și o doamnă, între două vârste, așijderea.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru